Ultima editie tiparita in format pdf

Primarul Volosevici are un nou consilier pe probleme de sănătate

Publicat pe 2021-01-25 11:44:25Daniel Lazăr

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, are, începând de vineri, 22 ianuarie, un nou consilier pe probleme de sănătate, dr. Sîmpălean Dan Ştefan. Totodată, edilul a dispus numirea acestuia în funcţia de manager interimar al Spitalului de Pediatrie Ploiești, până la scoaterea la concurs a acestui post. Noul director îşi va începe aici activitatea la unitatea medicală aflată în administrarea autorităţii publice locale vineri, 29 ianuarie. 
Dr. Sîmpălean Dan Ştefan a fost manager al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia din Bucureşti şi al Spitalului Clinic Judeţean Mureş.
“Alegerea noului manager al Spitalului de Pediatrie Ploieşti are la bază competenţa şi experienţa în domeniul managerial, doctorul Sîmpălean Dan Ştefan având specializare în domeniul managementului serviciilor de sănătate. Dr. Sîmpălean este şi consilierul meu pe probleme de sănătate. Îmi doresc la nivelul Spitalului de Pediatrie Ploieşti realizarea unor proiecte viabile şi eficiente, care să asigure dezvoltarea acestui domeniu de interes la nivel local. Este nevoie ca împreună cu toţi angajaţii Spitalului de Pediatrie Ploieşti să se realizeze permanent îmbunătăţirea serviciilor medicale şi de îngrijire a pacienţilor, implicit a serviciilor de urgenţă, modernizarea echipamentelor de specialitate, la nivelul acestui spital, precum şi menţinerea unei comunicări profesioniste cu pacienţii şi familiile acestora”, a declarat primarul Andrei Liviu Volosevici.