Ultima editie tiparita in format pdf

Petrolul s-a reunit fără multe noutăți în lot

Publicat pe 2021-01-07 11:34:54Ionuț Mitoiu

Petrolul Ploiești și-a reluat pregătirile odată cu reunirea de ieri, ce a avut loc pe "Ilie Oană. Ploieștenii vor aborda sezonul de primăvară cu gândul la cele șase etape rămase de disputat din campionatul regulat. La reunire au răspuns prezent în linii mari componenții vechi ai echipei galben-albastre. 
Ca noutăți de semnalat ar fi venirile lui Silviu Pană și Ștefan Bărboianu, ambii sosiți de la Turris Turnu Măgurele. 
"Trebuie să incepem foarte bine sezonul de primăvară și suntem obligați, practic, să câștigăm primele trei jocuri, că să ne luptăm apoi pentru play-off și pentru promovare", a spus antrenorul Viorel Moldovan la prima ședință de pregătire din noul an. 
Presedintele Costel Lazăr a punctat și el: "Mai sunt doar șase meciuri de disputat în sezonul regulat, dar toate sunt extrem de importante și vor fi hotărâtoare pentru viitorul echipei. Suntem obligați să le căștigăm, pentru că obiectivul nostru este promovarea". 
Iată lotul prezent la reunire: 
Raul Avram, Giorgio Kitanov, Flavius Bodea (portari) 
Alberto Olaru, Ștefan Bărboianu, Bart Meijers, Andrei Răduță, John Steven Mondragon, Adrian Nicolae, Antoniu Manolache, Valentin Țicu (fundași) 
Pol Roige, Nir Lax, Serge Yvan Ekollo, Alex Șaim Tudor, Robert-Daniel Enache, Mihai Nițescu, Vlad-Adrian Bogdan, Manuel Botic, Mihai Constantinescu, Mario Bratu, Silviu Pană, Rafael Popovici (mijlocași) 
Valentin Balint, Vasile Buhăescu, Steve Leo Beleck, Sort Ibrahim Diarra (atacanți). 
Treptat, în zilele următoare vor intra in programul de pregătire: Amidu Salifu, Armando Vajushi, Marian Huja, Bryan Mendoza, Joeri Poelmans și Nicolai Cebotari.