Ultima editie tiparita in format pdf

Fără vaccin! „Pandemia s-a încheiat”!

Publicat pe 2020-11-25 15:05:14Mihail Marinescu; Sursa: evz.ro

Un medic ce a efectuat timp de 30 de ani cercetări în domeniul alergologiei și medicinei respiratorii la câteva dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, Michael Yeadon – fost vicepreşedinte al companiei ce produce acum vaccinul anticovid, aruncă în aer teoriile şi critică practicile şi restricţiile aplicate pe oameni în numele covidului

Într-un articol recent, citat de LifeSiteNews, fostul vicepreşedinte al Pfizer (compania care produce vaccinul anticovid) dr. Michael Yeadon, care „a efectuat timp de 30 de ani cercetări în domeniul alergologiei și medicinei respiratorii la câteva dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume” a scris că „nu este absolut nici o nevoie de vaccinuri pentru a pune capăt pandemiei. Nu am auzit niciodată o asemenea absurditate despre vaccinuri.
Nu vaccinezi oameni a căror viață nu este în pericol din cauza unei boli.
De asemenea, nici nu plănuiești să vaccinezi milioane de persoane perfect sănătoase cu un vaccin care nu a fost testat în mod extins pe subiecți umani.”
Comentariile omului de știință britanic au fost făcute după ce acesta a criticat aspru Grupul de Consiliere Științifică pentru Urgențe (SAGE), care a avut un rol proeminent în stabilirea restricțiilor anti-COVID, scrie evz.ro. Explicând că SAGE nu are expertiza esențială în domeniul în legătură cu care se pronunță, printre membrii grupului nefiind „imunologi clinici”, fostul vicepreședinte al Pfizer a subliniat două erori fundamentale pe care grupul le-a făcut în supozițiile sale, ceea ce face ca și concluziile generale să fie fundamental greșite, având drept rezultat „torturarea populației în ultimele șapte luni”.

„Nu există virus fără strămoși”
Prima presupunere greșită a SAGE este că „100% din populație este susceptibilă să ia virusul și că nu există nici un fel de imunitate preexistentă”. Yeadon afirmă că această idee este „ridicolă deoarece, deși SARS-CoV-2 este nou, coronavirușii nu sunt. Nu există viruși fără strămoși”.
Persoanele care au fost infectate de „una sau mai multe dintre aceste endemii, gripe comune care au produs coronaviruși în trecut, au o imunitate (celule T) durabilă și robustă, nu doar la acești viruși, dar și la virușii cu grad mare de rudenie. SARS-CoV-2 este unul dintre acești viruși strâns înrudiți".
Gripa normală poate face pozitiv testul PCR Pe de altă parte, savantul arată că testul PCR comun care este utilizat pentru depistarea „cazurilor” de COVID-19, se poate dovedi pozitiv atunci când cineva este infectat cu unul dintre acești coronaviruși ai gripei comune, ceea ce face ca testul să fie mult mai puțin fiabil.
Evident, pe baza rezultatelor finale ale acestor teste, mii de persoane au primit ordin să își strice viața și să se „autocarantineze” timp de 14 zile. Din cauza unei expuneri anterioare la coronavirusul gripei comune, „o proporție importantă (30%) a populației a intrat în anul 2020 înarmat cu celule T, capabilă să se apere singură împotriva SARS-CoV-2, deși nu au avut niciodată acest virus… SAGE a asumat în mod eronat și naiv că toată lumea este susceptibilă să se infecteze”.

Despre imunitate. "Toate persoanele infectate au demonstrat că au „celule T în sânge, capabile să răspundă la SARS-CoV-2"
A doua supoziție eronată a SAGE este „convingerea că procentul din populație care a fost infectat poate fi determinat examinând ce fracție din populație are anticorpi” dezvoltați de infectarea cu SARS-CoV-2.
Din cauza aceste supoziții, „SAGE crede că mai puțin de 10% din populație a fost infectată până acum cu SARS-CoV-2”. Michael Yeadon explică faptul că „este de la sine înțeles că nu fiecare persoană, infectată cu un virus respirator, produce anticorpi.
Multe persoane, având o imunitate anterioară, nu ajung oricum să se infecteze”. În timp ce aproape toate persoanele cu simptome semnificative, care au fost internate în spital, produc anticorpi, cei cu „răspuns mai blând la virus” nu „produc toți anticorpi”. Cu toate acestea, toate persoanele infectate au demonstrat că au „celule T în sânge, capabile să răspundă la SARS-CoV-2”, și astfel vor dezvolta imunitate.
Medicul britanic demonstrează că rata de infectare reală este „între 25% și 32-33%”, și de aceea estimarea SAGE de 7% este „subestimată grosolan și amatoristic”.

Pandemia este pe sfârșite
Falsa presupunere că 100% din populație este susceptibilă să se infecteze cu virusul și cea că doar 7% s-a infectat conduc SAGE la concluzia că „pandemia de-abia a început”, explică Yeadon, deși acest lucru este un „nonsens evident”.
Din moment ce este demonstrabil că „în jur de 30% din populație avea imunitate prealabilă” și dacă se adaugă și copiii, care sunt „rezistenți”, ceea ce urcă procentul la circa 40%, și considerând că rata de infectare este „undeva între 25% și 32-33%”, aceasta înseamnă că între 65% și 72% din populație are imunitate la COVID-19.
Luând în considerare și realitatea imunității de grup, când susceptibilitatea la un virus coboară atât de jos – la circa 20-35%, „această populație nu mai poate suporta o extindere a epidemiei”, și astfel virusul „descrește și dispare”. Așadar, conchide Yeadon, „pandemia este efectiv terminată și poate fi gestionată cu ușurință de un Sistem Național de Sănătate funcționând corect. În consecință, țării ar trebui să i se permită imediat să-și reia viața normală”.