Ultima editie tiparita in format pdf

Petrolul

Publicat pe 2020-11-19 11:57:38Ionuț Mitoiu

În etapa a opta din Liga Elitelor, cele două echipe de juniori ale clubului Petrolul au jucat în deplasare cu ACS Sport Team București. Victoriile au fost împărțite, la "U19" impunându-se bucureștenii, scor 3-1, în timp ce la "U17" au câștigat petroliștii, scor 3-2. 
La "U19" ploieștenii au condus la pauză prin golul lui Baron, pentru ca apoi gazdele să înscrie trei goluri după pauză, câștigând partida. 
Victor Roșca a aliniat formația: Marinache - Baron, Mănescu, Șerban, Duță-Ghiță, Lisandru, Simionescu, Bucur, Sotir, Dumitru. Rezerve: Cernat-D.Stoica, Stănescu, Vrăjitoarea, G.Stoica și Pop.
La "U17", elevii lui Gheorghe Liliac au fost conduși cu 2-0 la pauză, ca apoi să întoarcă rezultatul în repriza a doua prin golurile lui Rădulescu (58), Dima (60) și Grigore (72), câștigând cu 3-2. Au evoluat în acest joc: Toma-Popovici, Andrei, Dima, Rădulescu-Boțogan, Oprea, Ilie (85-Cazan), Pătrașcu (65-Vasile), Alexandru (65-Iancu), Bălașa (25-Grigore). 
În clasament formația "U19" ocupă poziția a opta (9 puncte), în vreme ce echipa "U17" a urcat până pe locul cinci (12 puncte). În etapa viitoare tinerii jucători petroliști vor juca pe teren propriu cu ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe.