Ultima editie tiparita in format pdf

Măsuri luate în piețele din Ploiești; Oborul se inchide

Publicat pe 2020-11-10 14:01:09Daniel Lazăr

În contextulHotărârii Guvernului nr.935/05.11.2020, publicata în Monitorul Oficial nr. 1042/06.11.2020, edilul şef al municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a dispus următoarele măsuri: 
-S.C. Hale şi Pieţe S.A trebuie ca, până în seara zilei de 8 noiembrie a.c., să desfiinţeze perimetrele cu policarbonat din pieţele Nord, Vest, Mihai Bravu şi piaţa centrală a oraşului, pentru a se realiza spaţii deschise şi a se evita, astfel, intrarea sub incidenţa actului normativ mai sus amintit; 
- Deoarece activitatea pieţei Malu Roşu se desfăşoară într-un spaţiu închis, pentru a veni în sprijinul ploieştenilor din cartier, vor fi amenajate, în exterior, 10 tarabe, care vor funcţiona între orele 09.00 - 18.00. La finalul programului, în acel perimetru se va face curăţenie generală; 
- Oborul ploieştean va fi închis, începând cu data de 9 noiembrie 2020.
Totodată, în urma unei discuţii telefonice pe care primarul municipiului Ploieşti a purtat-o cu premierul României, Ludovic Orban, s-a stabilit ca, în eventualitatea închiderii activităţii comerciale din interiorul Halelor Centrale Ploieşti, aceasta să fie reamenajată pentru producătorii autohtoni, în exteriorul clădirii respective, pe modelul structurilor amplasate pe domeniul public, în perioada târgurilor de profil. 
"Prioritară rămâne sănătatea ploieştenilor! Voi face tot ce se poate să nu blocam activitatea în piețele din municipiul Ploiești. Opțiunea mea este foarte clară, în primul rând aceea de protejare a cetăţenilor, dar şi de găsire a unor soluţii de continuare a acestei activităţi comerciale, care este importantă în structura economică a oraşului nostru", a declarat primarul Andrei Liviu Volosevici.