Ultima editie tiparita in format pdf

Număr Telverde pentru cei care vor să ştie cum se va desfăşura activitatea didactică, în context epidemiologic!

Publicat pe 2020-09-08 11:05:47Mihail Marinescu

Oare este ceva ce se poate afla în mod oficial?

Deşi declaraţiile autorităţilor centrale, dar şi locale, se cam bat cap în cap şi nu sunt finalizate detaliile cu privire la desfăşurarea cursurilor şcolare, Ministerul Educației și Cercetării a comunicat faptul că înfiinţează o linie Telverde-0800 67 20 31, pentru toţi cei interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea didactică în anul școlar/universitar 2020-2021. Păi, dacă oficial încă nu se ştie ce şi cum, la telefon cum se pot oferii amănunte?
Linia Telverde este pusă la dispoziția elevilor, studenților și părinților, în vederea obținerii de informații privind reluarea/desfășurarea procesului instructiv-educativ, în timp ce a doua linie Telverde - 0800 67 20 32 - va fi destinată reprezentanților unităților de învățământ preuniversitar de stat și administrației publice locale, cu scopul de a oferi consultanță în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020, se precizeză pe site-ul edu.ro.