Ultima editie tiparita in format pdf

În Prahova, indicele producţiei industriale a fost de 77,4% în luna mai

Publicat pe 2020-07-31 16:04:39Mihail Marinescu

Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova ne informează că indicele producţiei industriale, în luna mai 2020 faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, calculat ca serie brută, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 77,4%. În luna mai 2020 faţă de luna corespunzătoare din anul 2019, indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie pe total, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 71,6%. Exporturile de bunuri din judeţul Prahova în luna martie 2020 au însumat 213039 mii euro. Comparativ cu luna martie 2019, exporturile au crescut cu 22,5%. În luna martie 2020, importurile de bunuri din judeţul Prahova au însumat 325544 mii euro. Comparativ cu luna martie 2019, importurile au crescut cu 39,1%. Deficitul comercial din luna martie 2020 a fost de 112505 mii euro, mai mare cu 52369 mii euro (+87,1%) decât în luna martie 2019.