Ultima editie tiparita in format pdf

La pupitrul vieții, Octav Calleya

Publicat pe 2020-06-04 12:03:41Serghie Bucur

Cronica muzicală

Inspirată și, la rândul ei, inspiratoare, prin căldura scriiturii cu puterea fascinantă a povestirii, cartea la pupitrul vieții… octav calleya, subtitrată „Ghid de sociologia muzicii”, apărută sub semnătura scriitorului Doctor în Filozofie Ion Munteanu, la editura Sim Art Craiova, în 2009, aduce în primplanul prezentului, personalitatea ilustrului dirijor Octav Calleya – celebritate cu rădăcini genetice în „Ordinul Cavalerilor de Malta”, precum spun însemnările străbunicului său, Mihai Calleya. Acesta, arhitect, născut la Istanbul și viețuind în fertilul pământ al Craiovei, a avut un fiu, Octave Calleya, care s-a însurat cu Zoe Albescu Baldovin, proprietară a unei moșii în Pietroșanii de Argeș. Citim într-o notă de subsol, pe larg (p. 32-33): „În lucrarea lui Spiridon Cristocea și a lui Marius Păduraru, intitulată „Comuna Cicănești, județul Argeș. File de istorie”, editura Ordessos, Pitești, 2009, la pag. 37-38, legat de cele relatate de intervievat (Octav Calleya – n. red.) se menționează: „Familia Calleya și Societatea „Tămașu”. Istoria acestei familii este strâns legată de cea a familiei Baldovin. Slugerul Gheorghe Baldovin, ispravnic de Muscel, în 1826 se căsătorise cu Anica Urianu, care i-a adus ca zestre moșia Pietroșani, dăruindu-i și doi copii: Ileana și Gheorghe. Ileana a devenit soția lui Mihail Rucăreanu, iar Gheorghe nu s-a căsătorit niciodată. (…) Fiul său, tot Gheorghe, prin 1873, a adus de la Câmpulung, la conacul său, la Pietroșani, o femeie văduvă, Maria, împreună cu fetița ei de doi ani, Zoe. Această Zoe, numită Albescu după tată, s-a născut în 1871. A fost fiica unei copile din Rucăr, Maria, (…) căsătorită pe la 1865, la 16 ani, fără voia ei, cu Nicolae Albescu, negustor din Câmpulung. (…) Zoe a primit o educație aleasă la școli din Câmpulung și București. Înainte de a muri (cca. 1880), boierul Baldovin a adoptat-o dându-i numele său. Astfel, Zoe Albescu-Baldovin a rămas singura moștenitoare a întregii sale averi. (…) Maria Baldovin a murit în vara anului1941”. Prin Octave Calleya, ajungem la nepotul său, Octav Calleya, marele muzician personaj al cărții Dr. Ion Munteanu: „Spaniol de origine și arhitect de profesie, Octave Calleya a devenit cetățean român în 1906, prin Decret Regal semnat de Carol I, renunțând la cetățenia engleză pe care o avea. În 1899 s-a căsătorit cu Zoe Baldovin (decedată în 1955), având șase copii: Maria, Gheorghe, Nicolae, Mihai, Constantin și Ion. Suferind de inimă, Octave a decedat la 27 septembrie 1927 (…) La Cicăneșri, prin 1908-1909 Octave Calleya a cumpărat o pădure de fag de 1 000 ha., numită Tămașu. (…) În apropierea acestei păduri, la Curtea de Argeș, Octave Calleya instalase un birou de desfacere într-o casă închiriată (…) în fundul grădinii acesteia zărindu-se trenul forestier ce transporta lemnul (…)” pe „Linia ferată (…) proiectată de inginerul Ferveanu, a cărui soție, după moartea acestuia, a rămas ca guvernantă în familia Calleya”. Devoalarea rădăcinii calleyene se petrece viu, tete-a-tete. Ion Munteanu: „…Bunicii dumneavoastră, un cetățean englez născut la Istanbul, dar care purta numele de Calleja, și o moșiereasă româncă, cu o moșie în apropiere de Curtea de Argeș, au avut împreună șase copii…” Octav Calleya: „Da, cinci băieți și o fată. Tatăl meu era al patrulea copil, în ordinea în care s-au născut, și a îmbrățișat cariera de inginer de drumuri și poduri, sau de drumuri și poteci, cum glumeam noi, eu cu sora mea (…) Era trimis peste tot în țară, unde se construia și așa a ajuns la Chișinău, care pe atunci făcea parte din România Mare (…) Aici a cunoscut-o pe mama, care era venită din Roman, orașul lui Sergiu Celibidache, deoarece tatăl ei a fost numit secretar literar la Teatrul Național din Chișinău. (…) Așa se face că m-am născut la Chișinău (…) în noiembrie 1942, iar în iunie 1943 eram cu părinții la Craiova, în 1944 aici născându-se sora mea”. Ne aflăm în fața unei rarissime capodopere a genului publicistic inaugurat de autorul ei, Doctor în Filozofie Ion Munteanu, lucrare de specialitate pe care distinsul autor a elaborat-o en-detail, precum ne pune în temă nota de subsol de la pagina 19, „Pe baza aplicării interviului de tip povestea vieții” utilizat în numeroase discipline cum sunt: sociologia, antropologia, etnologia, istoria, psihologia, consilierea, terapia etc.”. Dr. Ion Munteanu abordează un astfel de procedeu fiindcă „Povestea vieții este o metodă de cercetare calitativă care ne ajută să înțelegem mai bine traiectoria psihosocială a persoanei intervievate. „O astfel de monografie despre maestrul baghetei Octav Calleya „la pupitrul vieții”, este – indiscutabil – o comoară în biblioteca oricărui interesat de istoria personalităților fenomenului muzical românesc de-a lungul secolelor XX și XXI, o poveste neîndoios impresionantă prin dramatismul și frumusețea învingerii piedicilor și greutăților de spețe tipice lumii muzicale dominată, în țara noastră, până-n 1989, de tarele ideologice și în lumea artiștilor sunetelor, în România, ca de altfel în estul Europei prăduit de comunism. Construită piramidal, gradarea pornește de la copilăria muzicianului, trece prin meandrele evoluției către vârful țintit de ambițiosul și evident talentatul Octav Calleya, pe spirala ascendentă a izbânzii. Tinerii aspiranți la gloria Artei Sunetelor, vor găsi în această carte un excepțional roman, amintind de doctor faust al lui Thomas Mann. Melomanii, pe de altă parte, gimnaziștii, liceenii și studenții găsesc în interiorul acestei interferențe fascinante, fațetele și strădaniile într-o alegră construcție etică și profesională, modelul admirabilei dorințe de a fi muzician, cu precădere compozitor și dirijor. („Pentru mine Beethoven este cel mai tonifiant compozitor” mărturisește Octav Calleya d-luiIon Munteanu, pentru ca, despre dirijori, să se oprească la Sergiu Celibidache, căruia i-a fost student la la școala de la Bologna, însoțindu-l în periplurile concertistice inclusiv la Copenhaga, Koln și Berlin). O imensă și strălucitoare scară a parcurgerii etapelor în substanța cărora Octav Calleya s-a format și a ajuns un dirijor de talie europeană, apreciat și distins în Spania, cu onoruri și excelența conducătorului de Filarmonică și de orchestre; un aristocrat al elitei continentale! Elevatul volum – „Ghid de sociologia muzicii” datorat dr. Ion Munteanu, se impune drept model în care generațiile de viitori muzicieni descoperă dobândirea integrității, a valorii și faimei, pentru a deveni – datorită talentului, voinței și ambiției – adevărați, ireproșabili artiști! Trei secvențe contradictorii moral le-a relatat Octav Calleya, invitat să pomenească despre muzicieni nommber one în contrast cu imposturile unor co-naționali plecați prin țări cu civilizație recunoscută. Dialogurile sunt elocvente. I. M.: „Muzicienii români pe care i-ați întâlnit peste tot sunt (…)” de „valoarea (…) învățământului de la noi”. O. C.: „Sigur că da (…) Când am înființat orchestra filarmonică nouă de la Malaga, am invitat, printre alții, doi cunoscuți muzicieni români; dirijorul Sergiu Comissiona și solistul pianist Valentin Gheorghiu. După concert (…) i-am dus la un bar tipic, cu specific andaluz din Malaga. În timp ce serveam masa, vine unul de pe stradă și începe să să-i tragă, la acordeon, o sârbă românească de ne-a uimit, la care Valentin Gheorghiu era să cadă pe jos: dint-rodată s-a văzut la el în București, la Grădina Icoanei. Nu-i venea să creadă, pune mâna pe telefon și își sună nevasta, în România, care, auzind muzica românească, a început să-l certe. „Unde ești? Tu ai zis că pleci în Malaga, în Spania, dar unde ai ajuns?” „În Spania sunt, dragă” încerca el s-o convingă. „Imposibil, îi răspunde soția lui, eu nu aud ce muzică asculți tu acolo? În ce restaurant din București te afli?” A trebuit să mă dea pe mine la teledon, să-i explic cum stăteau lucrurile, ca să-l creadă…” I. M. „Dar de surprize mai puțin plăcute, cu români-cetățeni ai lumii, ați avut parte?” O. C. : „Am avut și din acestea. La Malaga, în urmă cu câțiva ani, a venit o fată, o flautistă, din Ploiești, foarte bună, cu care am făcut mai multe concerte. Soțul ei era informatician, dar și licențiat în psihologie, care se ocupa cu tot felul de escrocherii; înșela lumea promițând că vinde una sau alta. M-a păcălit și pe mine (…) Tot din Ploiești, o fagotistă a vrut să profite în cel mai vulgar stil feminin de condiția mea de străin „cu bani”!!” Amploarea „Ghidului”este cert monumentală, construcția ei polifonică e dinamică. I-o conferă ritmurile existenței psihice, morale și profesionale trăită în epoca stinsă la 22 XII 1989, sub pecetea deschiderii totale în care s-au situat instituțiile și diriguitorii lor, ale căror obstacoleau fost înfruntate și învinse de consecvența lucidă și calculată a îndrăznețului june aspirant la grațiile Eutherpei, Octav Calleya, aspirații împlinite cu sprijinul ferm al părinților și al unor eminențe și de o potrivă mari caractere, precum Mircea Basarab, Victor Giuleanu, Constantin Bugeanu, până a fi ajuns să studieze și apoi să dirijeze în marile capitale le Europei: Viena, Paris, Roma, Londra, Madrid, datorită nativelor sale calități muzicale. Structurată în ritmul în care micul Octav este nevoit să învețe să cânte la vioară pentru a lăsa sorei sale pianul preferat până la adorație, prin furcile caudine al Conservatorului bucureștean, până la studiile în Conservatorul din Viena și, odată ajuns dirijor atestat, primit și păstrat șef de orchestră în Malaga, „povestea vieții” maestrului Octav Calleya capătă anvergura – caleidoscopică – a apogeului profesional și etic, atins de dirijorul nepereche Octav Calleya. O carieră continentală, de peste 40 de ani. Cartea domnului Ion Munteanu devine, pe toată durata lecturii, a revederii unor pasaje și a numeroase fotografii, orizontul fabulos pe care autorul proiectează desăvârșirea unei vieți muzicale exemplare.