Ultima editie tiparita in format pdf

6 prahoveni decedați ca urmare a unor situații de urgență în județ

Publicat pe 2020-06-10 10:50:17Daniel Lazăr

În perioada 5-9 iunie a.c., peste 200 de pompieri prahoveni s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor. În perioada menționată s-au înregistrat 26 de intervenții în situații de urgență. Pompierii au intervenit la 6 misiuni de stingere a incendiilor, iar echipajele SMURD au acționat în 109 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și în alte 19 misiuni de protejare a comunităților. În cele patru zile, 103 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar o persoană a fost salvată dintr-un inceniu izbucnit la un apartament din municipiul Ploiești. Din nefericire, în această perioadă, 6 persoane au decedat ca urmare a unor situații de urgență, precum și situații medicale.