Ultima editie tiparita in format pdf

Cronica de Artă plastică

Publicat pe 2020-05-25 16:45:00Serghie Bucur

Acuarele MIR-CO Ceea ce credem – adesea – că știm, că avem idee, că nu ne-a scăpat, ni se relevă în contrariul cu totul surprinzător și, prin urmare, covârșitor, în ceea ce, instantaneu și uimitor, ni se întâmplă să aflăm sau să vedem sau să înțelegem. De fiecare dată în aspectul inedit al cutărui eveniment, în fapt o lecție pe care, mai ales Arta / Artele ne-o oferă prin efectul minunii izvorâte din Ea, prin și din Frumosul descoperit fulgerător sau după adâncă și alertă frământare sufletească a spiritelor valoros creatoare! Revelație cu valențe divine, ce pare a-i reda superlativul, întrucât Arta plastică aduce prinosul său profund inexplicabil. Încercam, într-o asemenea împrejurare, să devoalez inexplicabilul. Ca răspuns la banala întrebare: Ce este Frumosul și De ce este el numit Frumos, pe când treceam de la un tablou la următorul – elegant aflate pe simezele Galeriei ploieștene de Artă, în seara zilei vernisării Expoziției de ACUARELE a arhitectului - artist plastic Mircea CORCODEL, joi / 13 februarie 2020 (seară fastă, în ciuda numărului ei, 13, socotit ghinionist), vrăjit de miraculoasele pete-picături de culoare cu o neverosimilă măiestrie combinate în peisajele de o pătimașă compoziție picturală, cu penelul domniei sale, indiscutabil înnăscut și binecuvântat de Parcele adoratoare de frumuseți. În periplul parcurs, de două personalități mi-am amintit, în emoțiile datorate valorii lor artistice, azi, umbre pe orizontul culturii în care am crescut și m-am format: învățătoarea Elena Popa, care mi-a modelat talentul și educația artistică de-a lungul claselor de școală primară, peste ani, faimosul acuarelist Tudor Macarie și peisajele lui, de o frăgezime eminesciană. În reverberații proaspete, de o limpezime cerească, vădit capabile să transgreseze tehnica uleiului – cu repetatele ei intenții de reproducere a Naturii induse de păstoasele tușe lesne memorabile prin Nicolae Grigorescu și Vincent Van Gogh. Expoziția pictorului-arhitect Mircea Corcodel, oferită publicului prezent la vernisaj și apoi în zilele ce au urmat, în desfășurarea ei pe simezele Galeriei ploieștene a Artelor, a însemnat o sincer fericită sărbătoare a privirii și a trăirii interioare, prilejuită de vreo 45 de acuarele – semnate discret, într-un colț, „MIR-CO” – toate redând secvențe din viața citadină, în scene portuare, în peisaje cu edificii rezonante emoțional, precum palate și castele medievale, farul – cred – de la capul brațului Sulina, în biserici, în blocuri / cvartale în armonie cu siluete arhitectonice vechi, în case de la țară, în splendida lor arhaicitate, vegheate de arbori goi sau înfrunziți, stoguri, garduri într-o rână, trasee umanizate de locuințe singulare și socializatoare – o memorabilă panoramă în transpunerea diafană a acuarelei – măiestrie cu subtile rezonanțe muzicale, rezonanțe contopindu-se în zbuciumatele clipe ale pictării lor pe hârtia de o specială compoziție (!) textilă și chimică! Fără o titulatură anume, capabilă să sugereze ideea de temelie a expoziției domniei sale, maestrul Mircea Corcodel „ne spune” cum obține excelența intersectării acestui gen de a picta, cu al uleiului, în tradiția Artei românești, într-o continuă „întrecere” amândouă. Insurecție a coloritului transparent, cu inserții diamantine, acuarela – în dimensiunea estetică a acestei expoziții conferă artistului plastic, de profesie arhitect diplomat, grafician și acuarelist Mircea Corcodel, un ipotetic „Cordon Alb al Artelor”! „ – Ascultați muzică atunci când pictați?”, am lăsat curiozitatea să vorbească. „Tot timpul!”, mi s-a destăinuit, în scurtul tete-a-tete, junele domn Mircea Corcodel, răspuns ce i-a luminat chipul și alura – voievodală – destinse de ecourile încă rezonând în trăiri adânci. În fapt, ascultarea Muzicii mari – Beethoven, Prokofiev, Bruch, Șostakovici, Mozart, Telemann, Brahms, Bach (o!, mai ales Bach), Haydn, Stravinski, Enescu etc - ține de un special, aproape religios modus vivendi, prin care se ating sfere ale divinității, aidoma acelui muzician care, de la pian la portativ și înapoi, compune un acord, o măsură, un tempo, o tonalitate - viitoarea simfonie. „Toamnă venețiană” – Veneția în viziune „Mir-Co”; „Ceață la Veneția” – pânza aburoasă peste Canal Grande și podețele și vilele aferente în transcendență corcodeliană, Schimbare de meridian, pe paralela 45: „Iarna în pădure”, „Casă veche”, „Vară la țară”, „Iarna pe colină”, – în spirala poeziei de odinioară, cu depărtate ecouri din enesciana bijuterie „Sonata pentru pian și vioară „în caracter popular românesc”, ori, ajuns în unghiul celor 4 colțuri ale Naturii arhaicei „Hârsa”, subțiri volute sonore din „Hora țărănească„ a blejoianului Constantin Dimitrescu, amprentează ținutul păstrător al taberei internaționale de pictură și sculptură „Vasile Grigore” (patronată de maestrul Victor Adam), rupt din „Baltagul”, dacă nu din „Venea o moară pe Siret”. Răsfrângerile oricăreia dintre acuarelele „Mir-Co” au corespondențe muzicale când în Mozart, prin splendoarea translucidului acuarelic, când în Schumann, prin gravitatea relevată de trecerea timpului peste lumea între naștere și moarte, stârnind – indubitabil – ecouri din colosalul nostru Eminescu, etern „La malul mării”! Varietatea aduce frânturi pavarottiene, când te uiți la „Old Street”, cu femei jumătate în afara ferestrelor, vorbindu-și gălăgios ori strigându-și copiii în delirul zbenguielii lor ; ecouri din Marțian Negrea, prin elegia lui simfonică omonimă, la „Apusenii”; zvonuri sonice din „Aprilie negru” recitat de Emil Botta, inserții bacoviene la „Toamnă pe lac”; un racursi diurn din lucrarea „În parc”. Ca într-un film reconfortant, acordurile sonore se pliază pe fotogramele în mișcare: „Ulița copilăriei”, „Arșița verii”, „Foișor”, „Culă gorjeană”, „După ploaie”, „Casă părăsită”, deodată zvâcnind ritmurile în crescendo din „Zorba grecul”, dinaintea ochilor având tentele brun-albastre-aurii din lucrările „Assos-Kefalonya” și „Kefalonya” în suflul ei mediteraneean. Acuarela este definită la pagina 38 a volumului A al Enciclopediei Universale Britanice, simplu, în contrast cu realul talent și efortul complex al artistului în timpul pictării – a finisării operei de artă - acuarela: „Vopsea obținută dintr-un pigment măcinat și gumă, de obicei gumă arabică, care (sic!) se aplică pe o suprafață de hârtie cu ajutorul unei pensule înmuiate în apă. Pigmentul este de obicei transparent, însă poate fi opacizat prin amestecarea cu cretă, rezultând astfel guașa”. Aici ne apropiem de excelența reflectată coloristic și arhitectural, de splendorile pictorului-arhitect Mircea Corcodel, sigur, într-un pro domo explicativ: „Acuarelele transparente creează un efect de prospețime și luminozitate. În timp ce picturile în ulei obține efecte prin acumularea de culoare, acuarelele se bazează pe ceea ce este exclus, spațiile goale, nepictate, devenind parte din întreaga lucrare”. P. S. În virtutea inerțiilor care animă clepsidrele aflate în laboratorul lui Kronos, finalul acestei cronici proiectase, în pragul primăverii plastice 2020, în perimetrul simezelor Galeriei ploieștene de Artă, climatul feeric al ACURELELOR semnate discret MIR-CO s-a dovedit imuabil. Emergența stilistică pe o traiectorie cosnistentă, în memoria publică. Tornada de tip virusal CoViD 19 a izbit, în primele ei zile și nopți de invazie, în ferestrele Galeriei de Artă, însă n-a reușit să facă uitat memorabilul moment de sorginte plastică, devenit unul spiritual, de elocventă și fericită înnoire artitstică.