Ultima editie tiparita in format pdf

Tadiţionalul Târg internațional al firmelor de exercițiu, organizat de Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, a trecut pe on-line!

Publicat pe 2020-05-06 13:14:16Mihail Marinescu

În zilele de 7 şi 8 mai, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești organizează, on-line, trei activităţi tradiţionale care, până în acest an se desfăşurau fizic. Este vorba despre Târgul internațional al firmelor de exercițiu (ediția a XI-a), Concursul de antreprenoriat Skype Romanian Business Challenge (ediția a XI-a) şi Simpozionul international “Performante prin parteneriate”(ediția a III-a). Scopul acestor competiții este de a dezvolta competențele profesionale ale tinerilor, prin Firma de Exercițiu, dar și a abilităților care să-i transforme în viitori întreprinzători apți să intre pe o piață dinamică și globală, se precizează în comunicatul de presă emis de către conducerea Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploieşti. Aceste activităţi se desfăşoară cu sprijinul unor instituții locale : Centrala Firmelor de Exercițiu (ROCT) din cadrul Centrului de Dezvoltare a Învățământului Profesional si Tehnic din Romania (CNDIPT), Inspectoratul Școlar Judeţean Prahova, Camera de Comert și Industrie Prahova, CECCAR Prahova, Universitatea de Petrol Gaze din Ploiești, alte organizații și instituții de învățământ. La târg au fost invitate să participe indirect firme din țară și străinătate la competițiile: Cel mai bun catalog; Cel mai bun spot publicitar; Cele mai bune materiale de promovare; Cea mai bună pagină web. Cele 95 de firme de exrcițiu care au trimis materialele vor fi evaluate de directori de organizații, profesori din învățământul preuniversitar și universitar, precum și reprezentanți ai partenerilor. La concursul de antreprenoriat Skype Romanian Business Challenge participă 42 de elevi din 16 licee sau colegii și 9 studenți din 2 centre universitare Ploiești și Alba-Iulia. La conferința Simpozionului international “Performante prin parteneriate” antreprenori valoroși, manageri, reprezentanți ai unor instituții sau organizații din Romania și străinatate, care vor împărtăși exemple valoroase ale activității lor. În ediția aceasta participă, online, speakers de seamă din țară și reprezentanți a două mari organisme internaționale: Gabriela Horecká - director al departamentului de educație financiară, a Centrului pentru Firme de Exercițiu și a Institutului de Stat pentru Educație Profesională din Slovacia, și Svenja Zenz – manager pentru dezvoltare internațională a Centralei Internaționale a Rețelei Globale a Firmelor de Exercițiu Europen-Pen.