Ultima editie tiparita in format pdf

35 de dosare penale în Prahova pentru nerespectarea măsurilor contra COVID-19

Publicat pe 2020-03-25 13:45:24Daniel Lazăr

Pentru combaterea răspândirii epidemiei de coronavirus, dar și depistarea altor nereguli în acest context, echipaje mixte ale Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat în Prahova seria de verificări atât în cazul persoanelor fizice auto-izolate, cât și în rândul agenților economici. În cursul zilei de 24 martie au fost verificate peste 4000 de persoane aflate în auto-izolare. În urma acestor controale, două persoane care nu au respectat măsura auto-izolării au fost plasate în carantină forțată. Suplimentar, acestea au fost sancționate contravențional conform prevederilor art. 8, alin. 1 din Ordonanța Militară 1/2020. Au fost întocmite patru noi dosare de cercetare penală, trei pentru zădărnicirea bolilor și unul pentru alte infracțiuni în context. În total, de la începutul epidemiei, la nivel de județ au fost deschise 35 de dosare de cercetare penală în cadrul cărora sunt anchetate 43 de persoane. Au fost aplicate și 34 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 39.900 lei. Două dintre acestea au fost pentru nerespectarea măsurii autoizolării, iar 32 au fost date pentru martie, în intervalul 22.00-06.00, impuse prin Ordonanța Militară nr.2/21.03.2020. În urma acestor operațiuni derulate pe raza întregului județ, au fost aplicate 48 de sancțiuni în valoare de 62.500 de lei. Vă reamintim că, începând cu data de 25.03.2020, a intrat în vigoarea Ordonanța Militară nr.3, prin care se introduc noi măsuri în vederea combaterii răspândirii epidemiei de coronavirus.