Ultima editie tiparita in format pdf

Elemente de construcție, cărămizi și o tablă luate de vânt!

Publicat pe 2020-03-24 12:21:28Daniel Lazăr

În ultimele 24 de ore, pompierii militari prahoveni au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată produs în localitatea Urlați. Cauza probabilă de producere a acestui eveniment o constituie utilizarea focului deschis în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafața de ardere a fost de aproximativ 1 ha vegetație uscată.

Militarii au acționat în localitatea Ariceștii Rahtivani pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil. Totodată, pompierii au acționat pentru degajarea elementelor de construcție pe strada Victoriei din Ploiesti unde s-a desprins o bucată din acoperișul unei construcții, precum și pe strada Cornățel, unde mai multe cărămizi erau despinse de pe un bloc de locuințe, iar altele erau în pericol să cadă pe trotoar. Și pe strada Cumpătul au fost probleme din cauza unei table care a fost purtată de vânt într-un copac.

Luni, în jurul orei 11:24, un echipaj de stingere s-a deplasat în orașul Popeni pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o societate comercială care are ca obiect de activitate fabricarea unor articole din metal. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la un compresor de aer aflat în stația de compresoare a societății. Incendiul a izbucnit din cauza unui utilaj tehnologic lăsat sub tensiune.

Două echipaje de pompieri au fost alertate de urgență în comuna Gura Vitioarei, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o proprietate individuală. La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la mai multe electrocasnice cu posibilități de propagare la întreaga locuință. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric, respectiv un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată ca urmare a unei acțiuni mecanice ori fizice. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile. Urmare a incendiului au ars frigiderul, o mașină de spălat, o și o ladă frigorifică.

Reamintim cetăţenilor faptul că, în anul 2019, burlanele şi coşurile de fum au provocat cele mai multe incendii la nivelul judeţului, constituind a două categorie de împrejurări determinante ale incendiilor, din punct de vedere al frecvenţei înregistrate, după instalațiile electrice defecte.

În acest context, pompierii militari din cadrul Detașamentul 1 de pompieri Ploiești au reușit să împiedice producerea de pagube materiale la un incendiu izbucnit la o locuința particulară din localitatea Ploiești. Pompierii au protejat casa în totalitate, pagubele limitându-se la funinginea depusă pe coșul de fum.

Și la Telega, salvatorii au acționat tot pentru lichidarea unui incendiu izbucnit tot din cauza unui coș de fum necurățat.

Pe strada Țintea din municipiul Ploiești un incendiu a cuprins coșul de evacuare a fumului, pagubele limitându-se la degradarea unui tavan și a unui perete. La Puchenii Mari, în satul Pietroșani un incendiu a izbucnit tot în jurul coșului de evacuare a fumului, incendiul cuprinzând o parte din tavanul aflat în jurul coșului de fum.