Ultima editie tiparita in format pdf

Sistemul limfatic ne curăţă organismul şi sângele

Publicat pe 2020-03-05 13:20:30

El formeză un scut de protecţie împotriva virusurilor. Cum îl ajutăm să funcţioneze optim?

Sistemul limfatic este un element esenţial dacă vorbim de un organism sănătos. Alături de sistemul imunitar, ţine la distanţă virusurile. Sistemul limfatic este de o importanţă capitală! Organismul se devitalizează dacă sistemul limfatic nu funcţionează corespunzător.

Sistemul limfatic este cel care „mătură” deşeurile de la nivelul ţesuturilor, care colectează şi distruge toxinele, bacteriile, celulele anormale din corp şi care transportă celulele imunitare în zonele unde este nevoie de ele. Sistemul limfatic nu este un circuit închis, el transportă şi filtrează circa 20 de litri de sânge pe zi, reciclând practic plasma din sânge. Dintr-o medie de 20 de litri de sânge filtrat zilnic, aproximativ 17 litri de sânge se reîntorc în vasele de sânge, iar restul de 3 litri sunt transportaţi de sistemul limfatic pentru filtrare continuă, pentru ca ulterior sa se reîntoarca tot în sânge.

Cu cât te mişti mai puţin, cu atât mai lent devine sistemul tău limfatic, iar tu te vei simţi din ce in ce mai letargic.

Semne că sistemul tău limfatic a încetinit: ai dureri, oboseală, alergii, sinuzite, amigdalite, hipertensiune, infecţii repetate, inflamaţii, dureri de cap, începi să te îngraşi. De asemenea, apare depresia, te poţi confrunta cu gânduri negative şi cu un comportament ce îţi blochează energia pozitivă.

Cum îţi poţi ajuta sistemul limfatic?

 Îmbunătăţirea sistemului limfatic este cheia care îţi va ajuta corpul să elimine depunerile toxice, care au legătură cu durerile tale şi depunerile de grăsime.

Dieta este crucială în acest demers. Obligatoriu, beţi minim 2 l apă plată pe zi. Mâncaţi cât mai natural şi vegetal posibil. Profitaţi de legumele verzi ale primăverii, fac miracole pentru sistemele imunitar şi limfatic.

Încercaţi să gândiţi pozitiv. E greu? Faceţi o mică rugăciune de mulţumire pentru ce aveţi. Recunoştinţa deschide inima şi vă ajută să primiţi gândurile pozitive. Mergeţi pe jos în aer liber cât mai mult, în pas alert. Mişcarea este miraculoasă pentru limfă. Respiraţi corect, căutaţi tehnici de respiraţie, există nenumărate tutoriale în acest sens.

Căutaţi lumina soarelui. Energia sa şi vitamina D vă vor pune sistemul limfatic în mişcare.

Masaţi-vă zonele prin care circulă limfa. Cele mai importante noduri: la gât în zona claviculei, pe braţe şi pe picioare. Masajul trebuie să fie blând, dar ferm. Vă ajută şi un bureţel sau o lufă. Alternaţi apa la duş: caldă/rece.

Respiraţia din diafragmă, respiraţia adâncă şi din diafragmă este probabil cel mai bun mod de a pune limfa in mişcare. În jur de 60% dintre nodurile limfatice se află chiar sub diafragmă, de unde şi ideea că singurul mod de a pune în mişcare limfa în mod continuu este o respiraţie corectă.

Când sistemul limfatic este blocat sau devine inert, nivelul de oxigen va fi scăzut, mediul va fi toxic, iar acest lucru va influenţa în mod negativ toate celulele corpului. Pentru că nu se realizează un drenaj corespunzator, se acumulează în ţesuturi apă.

Un flux limfatic toxic poate produce limfa îngroşată şi murdară care determină degenerarea celulelor şi a organelor şi poate contribui la formarea de tumori. Funcţionarea necorespunzătoare a sistemului limfatic este vinovată de apariţia celulitei şi a unui procent mare din cazurile de obezitate.

Fluidele limfatice trebuie să circule pentru a elimina toxinele, ori asta nu e posibil la sedentari. Aşadar, mişcare, respiraţie, apă şi hrană vie. Gânduri pozitive şi limfă sănătoasă, pentru încă un scut bine protector împotriva eventualelor ameninţări virale.