O poveste reală: „ÎN AFARA CUTIEI”
| Publicat pe 2019-12-06 10:20:38 | Serghie Bucur |
De mii de ori trecusem pe lângă o clădire lingă şi sobră ca un vapor ancorat la cheu, în drumurile către Bucureşti şi retur, clădire situată în muchia DN 1, la 9 kilometrii de urbea „Aurului Negru”. A trebuit să apară elogiul unei lumi – a copilăriei –, adus de o îndrumătoare în Artă, o elevă şi un maestru al Artei plastice – reunite de îndemnul dumnezeiesc al Frumosului, pentru a avea norocul să „urc pe „vaporul” amintit, într-o seară fastă, de poveste.
„O lume minunată…”
…Primul vers al faimosului şlagăr-emblema
muzical-vocală a de curând răposatului cântăreţ Mihai Constantinescu, m-a
trimis în cealaltă parte a rimei versului 2, „de jucării” amintind de rima
versului 4, „pentru copii”! Copleşit de candoarea la o scară unde efervescenţa
imaginaţiei infantile atinge fantasticul, am pătruns printre talentaţii elevi
ai Şcolii gimnaziale din Româneşti, autori ai peste 200 de desene lucrate de
aceştia – mici artişti plastici – şi reunite
într-o expoziţie de toată frumuseţea, învăluită într-un umor discret,
eminamente nativ. Febrilul eveniment, petrecut într-o seara (de 10 octombrie), inundat de
câteva sute de şcolari şi părinţii lor, a început cu vernisajul imensei
panorame a „operelor” ieşite din cele mai pricepute şi fanteziste viziuni şcolăreşti.
Pe de o parte, arta de o varietate uimitoare practicată de puştimea artistică
expozantă, pe de alta, materialul din şi pe care „capodoperele” s-au fost
oferite zgomotosului public venit să privească „minunea” în Centrul
Cultural-Istoric „Mihai Viteazul” situat în marginea campestră a Româneştiului,
remarcat cu brio în peisajul educativ şi
artistic şcolar al aşezării sub arcada geografică a Bărcăneştilor..
Magia copilăriei
Afinităţi de aceeaşi vibraţie faţă
de Artă l-au apropiat pe maestrul Valeriu Scărlătescu, în propensiunea sa către
Frumos, dovedită cu prisosinţă de micii „mari” artişti plastici, elevi ai Şcolii gimnaziale din
Româneşti, onorat de invitaţia doamnei Veronică Dănilă, directoarea instituţiei
şi a domnişoarei Simona Simson – profesoara lor şi promotoarea expoziţiei.
Afectivi, emoţionaţi în faţa sutelor de portrete – tematică lesne aplicată – nici prin gând nu vă trece! – pe faţa
interioară a capacelor de cutii din carton pentru pantofi, suprafaţă cu ramă
sui-generis (care este de fapt capacul propriu-zis), aceştia au aplaudat
cuvintele domniei sale, spuse drept vernisaj, urmate de ale înduioşătoarei eleve, Maria Bucur, din clasa a
V-a a Şcolii. Domnişoara Simona Simson a
decorat lamperia sălii publice a Centrului, cu toate aceste lucrări. Magice
prin seducţia liniei, a formelor una mai ingenioasă ca alta, suita desenelor a
arătat şi diversitatea portretizării în splendoarea inventării fiecărui chip
lucrat, în relief, în culori, alb-negru, de un umor irezistibil.
O coincidenţă
Ajuns în spaţiul expoziţiei şi
privind „simezele” în asortajul grafic – desen lângă desen – mi-am amintit
de... capacele pe care, în periplurile
mele prin oraşul spaniol Castellon – am desenat sute de edificii medievale şi
moderne ale oraşului şi din împrejurimi. Ajuns acolo nepregătit, am văzut cum
vânzătoarele magazinelor de încălţăminte scot afară, pe trotuar, „piramide” de
asemenea cutii, dintr-un carton luxos, pe care pixul aluneca fermecat… În prima
zi am „furat” câteva, apoi, urmare bunăvoinţei senioritelor vânzătoare, cărora
le-am arătat pentru ce le rugam să îmi îngăduie să iau cât mai mute cu mine, am
desenat cele mai pitoreşti clădiri, multe martore ale istoriei localităţii şi a
Spaniei, vechi de şapte-opt secole! Asemănarea
cu „suporţii” pe care gimnaziştii talentaţi din Româneştu au portretizat din
memorie sau pe ei înşişi,, cine ştia pe care din familiile lor, îmi dezvăluia
strania coincidenţă ivită peste ani, ad literram!
Entuziasmul…
…Juvenil cu greu a fost temperat de
apelul la linişte al doamnei Veronica Dănilă, dublat de al tinerei profesoară
de desen Simona Simson, întrucât atmosfera de debordantă dorinţă de a-şi lăuda
fiecare copil capodopera, se încinsese bine de tot. Părinţii erau duşi de la un
„tablou” la altul, privirile artiştilor sclipeau printre cuvinte şi gesturi sufocate
de avalanşa bucuriei… Radiau chipurile multor mame şi ale acelor taţi care, cu
siguranţă, îşi vedeau progeniturile ajunse artişti adevăraţi, adică profesionişti
– ceea ce, în simplele şi vădit emoţionatele sale cuvinte, maestrul Scărlătescu
a elogiat…
Un glas vivace…
… A timbrat aparte ascultarea
publicului, ieşit din migniona fiinţă a cochetei eleve Maria Bucur, eleva în
clasa a V-a a Şcolii româneştene, dezinvoltă în micul ei discurs: „În seara
aceasta suntem, pentru o oră, două, artişti! Doamnelor şi domnilor, dragi
colegi, expoziţia noastră se deschide mulţumind domnişoarei Simona Simson
pentru tot ceea ce ne-a învăţat să desenăm, mulţumim maestrului Scărlătescu şi
doamnei directoare Dănilă, dar –atenţie! – şi părinţilor noştri, pentru că ne
ajută să devenim oameni şi, pe cât vom putea noi, şi artişti!” Într-o bluziţă
albă, apretată, strânsă pe mijloc de betelia fustiţei înflorate în alb şi
negru, Maria Bucur jubila, într-o simulată şi graţioasă legănare, rostind
vorbele în microfon cu dezinvoltura unei prezentatoare de mare spectacol
televizat! O priveam ca pe nepoţica mea, deşi, asemănându-ne numele de familie,
nu eram deloc rude. Dânsa este de loc din satul Corlăteşti, locuieşte pe strada Morii, are 10
la Desen şi-i place tare limba franceză!
Melancolie şi istorie
Primirea prietenoasă a doamnei Veronica Dănilă ne-a îngăduit să vedem confortabile, foarte curate şi luminoase încăperi ale Centrului, cabinetul directorial polarizând activităţile în varietatea lor. Mobilierul şi aparatura electronică decorează interioarele, iar în biroul doamnei Dănilă domină… o vioară ce tronează pe masa sa de lucru, la care – ne spune şi regret că nu am stăruit – cântă cu pasiune, pentru dânsa şi pentru momente culturale ce consacră menirea pentru care există Centrul Cultural pe care îl conduce. Tumultul automobilistic învolbura asfaltul şoselei unit cu umbrele înserării sosite deasupra Româneştiului, în irizările apusului ce scufunda ziua în depărtări imuabile… Din vitrinele jur-împrejur, cărţi masive, cu scoarţe de cronici, reflectau prin inscripţiile gravate pe ele titulaturi despre istoria localităţii. Auzeam vioara doamnei Veronica Dănilă în acordurile unei balade pe care, imaginar, puzderia de „portretişti” descoperiţi şi încurajaţi de Simona Simson şi Valeriu Scărlătescu o ascultau cu luare-aminte, în timp ce, ÎN AFARA CUTIILOR – din carton banal pentru mulţi, dar ideal pentru ei, figurile desenate de ei îşi zâmbeau, se strigau şi se lăudau că sunt mai grozave decât altele sau celelalte, că, uite, la Centrul Cultural „Mihai Viteazul”, există ei – dornicii să deseneze şi, de ce nu, să picteze odată şi-odată, ocrotiţi şi îndrumaţi – vedem limpede – cu dăruire, de Domnişoara Simona Simson, de Domnul Valeriu Scărlătescu, de către doamna Veronica Dănilă şi de dascălii Şcolii gimnaziale din Româneşti!