Ultima editie tiparita in format pdf

O poveste reală: „ÎN AFARA CUTIEI”

Publicat pe 2019-12-06 10:20:38Serghie Bucur

 De mii de ori trecusem pe lângă o clădire lingă şi sobră ca un vapor ancorat la cheu, în drumurile către Bucureşti şi retur, clădire situată în muchia DN 1, la 9 kilometrii de urbea „Aurului Negru”. A trebuit să apară elogiul unei lumi – a copilăriei –, adus de o îndrumătoare în Artă, o elevă şi un  maestru al Artei plastice – reunite de îndemnul dumnezeiesc al Frumosului, pentru a avea norocul să „urc pe „vaporul” amintit, într-o seară fastă, de poveste.

 „O lume minunată…”

  …Primul vers al faimosului şlagăr-emblema muzical-vocală a de curând răposatului cântăreţ Mihai Constantinescu, m-a trimis în cealaltă parte a rimei versului 2, „de jucării” amintind de rima versului 4, „pentru copii”! Copleşit de candoarea la o scară unde efervescenţa imaginaţiei infantile atinge fantasticul, am pătruns printre talentaţii elevi ai Şcolii gimnaziale din Româneşti, autori ai peste 200 de desene lucrate de aceştia – mici  artişti plastici – şi reunite într-o expoziţie de toată frumuseţea, învăluită într-un umor discret, eminamente nativ. Febrilul eveniment, petrecut  într-o seara (de 10 octombrie), inundat de câteva sute de şcolari şi părinţii lor, a început cu vernisajul imensei panorame a „operelor” ieşite din cele mai pricepute şi fanteziste viziuni şcolăreşti. Pe de o parte, arta de o varietate uimitoare practicată de puştimea artistică expozantă, pe de alta, materialul din şi pe care „capodoperele” s-au fost oferite zgomotosului public venit să privească „minunea” în Centrul Cultural-Istoric „Mihai Viteazul” situat în marginea campestră a Româneştiului,  remarcat cu brio în peisajul educativ şi artistic şcolar al aşezării sub arcada geografică a Bărcăneştilor..

 Magia copilăriei

 Afinităţi de aceeaşi vibraţie faţă de Artă l-au apropiat pe maestrul Valeriu Scărlătescu, în propensiunea sa către Frumos, dovedită cu prisosinţă de micii „mari” artişti  plastici, elevi ai Şcolii gimnaziale din Româneşti, onorat de invitaţia doamnei Veronică Dănilă, directoarea instituţiei şi a domnişoarei Simona Simson – profesoara lor şi promotoarea expoziţiei. Afectivi, emoţionaţi în faţa sutelor de portrete – tematică lesne aplicată  – nici prin gând nu vă trece! – pe faţa interioară a capacelor de cutii din carton pentru pantofi, suprafaţă cu ramă sui-generis (care este de fapt capacul propriu-zis), aceştia au aplaudat cuvintele domniei sale, spuse drept vernisaj, urmate de ale  înduioşătoarei eleve, Maria Bucur, din clasa a V-a a Şcolii.  Domnişoara Simona Simson a decorat lamperia sălii publice a Centrului, cu toate aceste lucrări. Magice prin seducţia liniei, a formelor una mai ingenioasă ca alta, suita desenelor a arătat şi diversitatea portretizării în splendoarea inventării fiecărui chip lucrat, în relief, în culori, alb-negru, de un umor irezistibil.

O coincidenţă

 Ajuns în spaţiul expoziţiei şi privind „simezele” în asortajul grafic – desen lângă desen – mi-am amintit de... capacele  pe care, în periplurile mele prin oraşul spaniol Castellon – am desenat sute de edificii medievale şi moderne ale oraşului şi din împrejurimi. Ajuns acolo nepregătit, am văzut cum vânzătoarele magazinelor de încălţăminte scot afară, pe trotuar, „piramide” de asemenea cutii, dintr-un carton luxos, pe care pixul aluneca fermecat… În prima zi am „furat” câteva, apoi, urmare bunăvoinţei senioritelor vânzătoare, cărora le-am arătat pentru ce le rugam să îmi îngăduie să iau cât mai mute cu mine, am desenat cele mai pitoreşti clădiri, multe martore ale istoriei localităţii şi a Spaniei, vechi de şapte-opt secole!  Asemănarea cu „suporţii” pe care gimnaziştii talentaţi din Româneştu au portretizat din memorie sau pe ei înşişi,, cine ştia pe care din familiile lor, îmi dezvăluia strania coincidenţă ivită peste ani, ad literram!

 Entuziasmul…

 …Juvenil cu greu a fost temperat de apelul la linişte al doamnei Veronica Dănilă, dublat de al tinerei profesoară de desen Simona Simson, întrucât atmosfera de debordantă dorinţă de a-şi lăuda fiecare copil capodopera, se încinsese bine de tot. Părinţii erau duşi de la un „tablou” la altul, privirile artiştilor sclipeau printre cuvinte şi gesturi sufocate de avalanşa bucuriei… Radiau chipurile multor mame şi ale acelor taţi care, cu siguranţă, îşi vedeau progeniturile ajunse artişti adevăraţi, adică profesionişti – ceea ce, în simplele şi vădit emoţionatele sale cuvinte, maestrul Scărlătescu a elogiat…

 Un glas vivace…

 … A timbrat aparte ascultarea publicului, ieşit din migniona fiinţă a cochetei eleve Maria Bucur, eleva în clasa a V-a a Şcolii româneştene, dezinvoltă în micul ei discurs: „În seara aceasta suntem, pentru o oră, două, artişti! Doamnelor şi domnilor, dragi colegi, expoziţia noastră se deschide mulţumind domnişoarei Simona Simson pentru tot ceea ce ne-a învăţat să desenăm, mulţumim maestrului Scărlătescu şi doamnei directoare Dănilă, dar –atenţie! – şi părinţilor noştri, pentru că ne ajută să devenim oameni şi, pe cât vom putea noi, şi artişti!” Într-o bluziţă albă, apretată, strânsă pe mijloc de betelia fustiţei înflorate în alb şi negru, Maria Bucur jubila, într-o simulată şi graţioasă legănare, rostind vorbele în microfon cu dezinvoltura unei prezentatoare de mare spectacol televizat! O priveam ca pe nepoţica mea, deşi, asemănându-ne numele de familie, nu eram deloc rude. Dânsa este de loc din satul  Corlăteşti, locuieşte pe strada Morii, are 10 la Desen şi-i place tare limba franceză!

Melancolie şi istorie

 Primirea prietenoasă a doamnei Veronica Dănilă ne-a îngăduit să vedem confortabile, foarte curate şi luminoase încăperi ale Centrului, cabinetul directorial polarizând activităţile în varietatea lor. Mobilierul şi aparatura electronică decorează interioarele, iar în biroul doamnei Dănilă domină… o vioară ce tronează pe masa sa de lucru, la care – ne spune şi regret că nu am stăruit – cântă cu pasiune, pentru dânsa şi pentru momente culturale ce consacră menirea pentru care există Centrul Cultural pe care îl conduce. Tumultul automobilistic învolbura asfaltul şoselei unit cu umbrele înserării sosite deasupra Româneştiului, în irizările apusului ce scufunda ziua în depărtări imuabile… Din vitrinele jur-împrejur, cărţi masive, cu scoarţe de cronici, reflectau prin inscripţiile gravate pe ele titulaturi despre istoria localităţii. Auzeam vioara doamnei Veronica Dănilă în acordurile unei balade pe care, imaginar, puzderia de „portretişti” descoperiţi şi încurajaţi de Simona Simson şi Valeriu Scărlătescu o ascultau cu luare-aminte, în timp ce, ÎN AFARA CUTIILOR – din carton banal pentru mulţi, dar ideal pentru ei, figurile desenate de ei îşi zâmbeau, se strigau şi se lăudau că sunt mai grozave decât altele sau celelalte, că, uite, la Centrul Cultural „Mihai Viteazul”, există ei – dornicii să deseneze şi, de ce nu, să picteze odată şi-odată, ocrotiţi şi îndrumaţi – vedem limpede – cu dăruire, de Domnişoara Simona Simson, de Domnul Valeriu Scărlătescu, de către doamna Veronica Dănilă şi de dascălii Şcolii gimnaziale din Româneşti!