Ultima editie tiparita in format pdf

Imprimare 3 D la C.N. „Mihai Viteazul” din Ploieşti, prin Campania Edutech

Publicat pe 2019-11-01 13:03:39Mihail Marinescu; Sursa: comunicatedepresa.ro

Vineri, 1 noiembrie 2019, s-a reluat campania „Edutech”, prin care unele şcoli din România vor deveni hub-uri de imprimare 3D. Printre aceste unităţi de învăţământ se numără şi una din Ploieşti, fiind vorba despre Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Dotarea se realizează cu imprimante 3D printr-un proiect pentru meseriaşii viitorului susţinut de ECDL, cu sprijinul de o firmă privată, alături de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Sub sloganul Edutech - Modeleaza viitorul. Printeaza-l 3D!, campania îşi propune sa creeze nouă generaţie de specialişti în printare 3D, printr-un proiect pentru elevii şi profesorii din România. Anul acesta scolar, hub-urile de printare 3D se vor activa în: Bucureşti – la Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, Galaţi – la Liceul Teoretic Dunărea, Iaşi – la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Suceava – la Colegiul Naţional „Dragos Vodă” Câmpulung Moldovenesc şi Colegiul Naţional Ştefan cel Mare – Suceava, Hunedoara – la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva, Dolj – la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, Sibiu – la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Maramureş – la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, Prahova – la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti. Profesori din fiecare şcoală amintită vor fi instruiţi şi certificaţi internaţional în modelare şi printare 3D, iar aceştia vor fi capabili apoi să îşi instruiască elevii pe acest domeniu.