Ultima editie tiparita in format pdf

În atenţia celor care vor să obţină locuinţe sociale!

Publicat pe 2019-10-18 16:13:48Mihail Marinescu

Primăria Municipiului Ploieşti, prin Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, aduce la cunoştinţa tuturor cetăţenilor care figurează în evidenţele Serviciului Locuinţe Sociale cu dosare în vederea obţinerii unei locuinţe sociale sau locuinţe destinate chiriaşilor proveniţi din imobilele care au făcut obiectul legilor proprietăţii că acestea trebuie actualizate până în dată de 22 noiembrie 2019, potrivit prevederilor Legii nr. 114 / 1996, republicată şi actualizată, Legea privind locuinţele, în vederea înscrierii în lista cu ordinea de prioritate privind locuinţele sociale, respectiv listele cu ordinea de prioritate privind chiriaşii evacuaţi din imobilele care au făcut obiectul legilor proprietăţii, valabile pentru anul 2020. Data de 22 noiembrie 2019 este şi termenul limită pentru primirea dosarelor noi în vederea înscrierii lor în listele cu ordinea de prioritate valabile pe anul 2020. Documentele vor fi depuse la sediul Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti - Serviciul Locuinţe Sociale, situat în Ploieşti, str. Piaţa Eroilor, nr. 1A.