În ajunul Zilei Limbii Române, MARATONUL POETAŞTRILOR – 2019
| Publicat pe 2019-09-06 09:31:24 | Serghie Bucur |
Sala Bibliotecii Dr. C. I. ISTRATI a Câmpinei a rezonat, sâmbătă 24 august 2019, între orele 11 şi 15, în tonalitatea majoră a POEZIEI, căreia i-au dat plusul de culoare cântecele folk şi epigrama. Acţiunea se înscrie în proiectul permanent al instituţiei, sub genericul „Lecturi publice”.
Gazdele
Directoarea
Bibliotecii, poeta şi traducătoarea Liliana ENE, împreună cu grupul
colaboratoarelor sale, au primit invitaţii încă de pe la orele 10 şi jumătate,
oferindu-le un spaţiu generos, comod, şi răcoros, fiecare scaun având câte un
exemplar al publicaţiilor apărute sub egida Societăţii Scriitorilor Prahoveni,
URMUZ (nr. 5-6 / 2019) şi REVISTA NOUĂ nr. 2 / 2019, redactate electronic – de
16 ani! - de poetul şi publicistul Florin Dochia. Moderatori ai evenimentului,
au fost Liliana Popescu şi Florin Dochia. Întreaga echipă s-a remarcat prin
eleganţa şi afectivitatea oferite sui-generis oaspeţilor, ediţia 2019 fiind, pe
cât de silenţios-variată, pe atât de selectă.
Prezenţe
de marcă
Evenimentul
a reunit vreo 35 de poete şi poeţi, dominante fiind primele, în atmosfera de
Carte – pe care venerabila Bibliotecă – la aproape 70 de ani – o întreţine cu
sfinţenie. Au înnobilat-o personalităţi cu prestigiu literar, critic şi
publicistic intrate de mulţi ani în istoria areopagului de pe străvechiul
bulevard al Culturii: Mioara Bahna,
Christian Crăciun, Constantin Trandafir, Firiţă Carp, în companie de zile mari:
Diana Trandafir, Mircea Teculescu, Ana Hâncu, Ioana Sandu, Valeriu Valegvi, Maria Nicolai,
Emanoil Toma, Maria Dobrescu, Ion Rădoi, Blanca Trandafir, Dan Precup, Elena
Oprea, şi pitorescul Saşa. Umorului său tonifiant, gustat de asistenţă, i-a ataşat
suculenţa muzicii folk doamna Liana Cosma – veritabilă trubadură în intimitatea
instituţiei ce poartă numele doctorului în Chimie Constantin I. Istrati – om de
ştiinţă şi politician român în egală măsură de patriot. „Pe mal” (malul şi
astăzi al râului Prahova), adică pe artera denumită „bulevardul Culturii”, în
impozanta clădire a Bibliotecii Câmpinei, Limba Română a fost rostită în mulţime
de metafore şi „figuri de stil”, împrospătată de autoarele şi autorii care s-au reunit aici,
dacă nu mă înşel, în al 7-lea an de competiţie succesivă (primul Maraton s-a ţinut
la Ploieşti, în Casa muzeală a lui Nichita Stănescu, în iulie sau august 2012,
pornit şi moderat de neobositul Florin Dochia).
O carte
bilingvă
Scriam în
INFORMAŢIA Prahovei (nr. 4237) din 5-11 iulie anul curent, despre dispreţul
Primăriei din Pietroşiţa, faţă de scriitoarea Ana Hâncu, care solicitase
sponsorizarea unei cărţi a ei, pentru ca, editarea să devină, din contra, un
act de solidară mândrie din partea a doi editori din Turcia, de la Istanbul,
carte pe care, în prezenţa acestora, Ana a lansat-o cu izbândă la Bookfest-ul
2019, din 28 mai-3 iunie. Ei bine, bravura celor doi literatori turci e de
laudă: în vreme ce Anei i se tipăreşte, în turco-română, pe banii lor, la
Istanbul, cartea de proză scurtă (apărută şi lansată la editura Scrisul
Românesc) O SOACRĂ TRĂZNITĂ, cu titlul agreat de editori, AMFORA CU VISE (180
pagini), care se va lansa la ediţia anului acesta, la GAUDEAMUS, Târgul de
Carte din noiembrie, scriitoarea din Ploieşti este inclusă în Antologia de
versuri ŞIIR EVRENI – UNIVERSUL POEZIEI, alături cu alţi 48 de poeţi din România,
scoasă, bilingv, de domnii Osman Bozkurt şi Hasan Ornek. Despre această
lucrare, de o condiţie tipografică exemplară, „a dat startul maratonului poetic”,
vorbind, criticul şi eseistul Christian Crăciun.
„Maratonişti
în… cursă”
Citez din
cărţile câtorva maratonişti, unele avute
de mine (A), altele, nu (B). Coca Popescu: „Mă judeci şi mă pedepseşti, / Îmi
răscoleşti cu vorbe ascuţite trupul. / Din el te-ai rupt, / Dar astăzi nu gândeşti
/ Şi ţi-ai uitat trecutul. / Îţi mângâiam cu sufletul tremurând paşii, / Te
îmbrăţişam cu visele cele mai frumoase / Ţi-aş fi dat din viaţa mea să ai / Mai
multe bucurii, / Copila mea cu păr bălai. / Chiar dacă vreau, tot nu se poate. /
Doar Dumnezeu le dă pe toate”! („Îţi
mângâiam paşii” din volumul „O noapte şi câţiva paşi” (A). Emanoil Toma: „El nu
avea nume. / Când se născu / Părinţii vrură să îi pună un nume, / Dar fiecare
părea să atârne / Prea greu asupra lui, / Astfel că, de teamă / Să nu-l
strivească cumva, / Îl lăsară fără. / Crescut, încercă să se adune / Sub un
nume. / Când se visă prima dată frumos / Îi fu frică / Şi se trezi” („Fără
nume”, din „Vultur răspândit”(B). Maria Dobrescu: „atârnaţi de sfori / aşteptând
izgonirea din rai / ne atingem doar cu umărul / respirăm cu inima / până / când
singurătăţile noastre / devin un şarpe alb // apoi / ne pierdem tinereţea prin
alte poveşti / încolăcind în tăcere” („lichidări” din „Gânduri în cuşcă”(A). Mircea
Teculescu: „ea / nu stătea / prea bine / în corpul ei; / probabil / că îl aştepta
/ pe el: / să o distreze, / să o şocheze, / să o pozeze, / să o viseze, / să o
aşeze / astfel încât, / ţintuită, / cuprinsă bine de el, / să poată fi, / în
sfârşit, / ea” – („posibil”, din „Venus de februarie”(A) Maria Nicolai: „Toate
morţile devin necesare / Mai devreme sau mai târziu, / Pământul îşi face
toaleta de doliu, / Iar cimitirul se înalţă impunător / Ca un ţăran în haine de
sărbătoare. / Peisajul este pârjolit de bocetele groparilor / fără cazmale / Şi
de femeia în alb care trage clopotul / Până când îi dă sângele / În mijlocul
cimitirului omul necesar / Citeşte de pe o copertă ruptă de Evanghelie / Versete
din Apocalipsă” („Apocopă” din „Femei în leasing”(A). Florin Dochia: „m-am
mutat în patul pentru insomnii / şi visez la trupul tău cu umbrele adânci. // aş
construi o colivie de îngeri / chiar pe genunchii tăi. // odihneşte-ţi lumina
din privire / că încă există şi îmi zâmbeşte şăgalnic. / viaţa nu-ţi va oferi
nimic altceva definitiv”. („tickets to nowhere” din „Noptalgii”(A). Daniela
Achim Harabagiu – cu poema al cărui titlu retoric a stârnit interes: „Ce-or mai
avea de spus poeţii?” din volumul „O altă dimensiune a sentimentelor”(A, ecou
din Nichita Stănescu!): „Ce-or mai avea de spus poeţii,/Când toate s-au zis şi
toate s-au scris? / Chiar aşa de treabă nu se iau, / Şi de asta, nici seamă nu-şi
dau? // Şi toate au fost spuse / Şi toate au fost cântate, / Natură, istorii,
iubiri, amăgiri, / Ploi, veri, primăveri, ierni şi ninsori! // Şi scris-au la
vreme şi toamne / Poveşti despre regi, regate şi doamne, / Toate au fost
aranjate din strună / Şi toate au fost întâmplate sub lună // Tu însă,
cititorule observă clar / Cuvintele poetului i-au fost date-n dar, / Ce vrea cu
ardoare să spună, el scrie, / Şi-a lui slovă rămâne în veci mărturie!” P.S.
Tania, vlăstarul de 8 ani al poetei, a citit câtva versuri, sporind emoţia sălii! Diana
Trandafir: „Santinelă pe cer / porumbelul lovit de intercity / a căzut răpus pe
calea ferată / încă îşi leagănă capul / în ritmul roţilor de tren / aripa
chircită ca un braţ negru / mă cheamă să-i văd pieptul / deschis / de unde se
scurg / picătură cu picătură clipele /alături se întinde câmpul / cu floarea
soarelui / sub cerul cu norii cenuşii // şi linişte” („Frică” din „Translucide”(B).
Au mai declamat în limba română, din
cărţile lor (B), şi: Ioana Sandu, Ioan Dragu, Valeriu Valegvi, Elena Oprea, Ion
Rădoi, Luiza Calap, Dan Precup.
Punctez finalul cu Ştefan Alexandru, pitorescul rondelist şi epigramist Saşa, cu un „Cântec de verde” din „Cântece de lăutar pribeag”: „M-au jefuit fără cruţare / De zâmbetul înscris pe buze, / Medaliile militare / Ale paradelor obtuze. // Fanfarele în marş mecanic, / Spoind cu notele eroi, / Au pus ştampila lor, balcanic, /Pe partitura de noroi. // La ospitaliera cruce / Mă-nchin, cerându-i noapte blândă, / Toate-nălţările, caduce, / Pe margine, mai stau la pândă, // Nu mai sunt sigur dacă mâine / Metafore vor curge, albe, / Sau zei pizmaşi, pentru o pâine, / Mi-or strânge penele în salbe. // Acesta-i cântecul meu verde, / Cu iz de arderi decedate, / Acolo unde se va pierde / Eternitatea din păcate”.