Ultima editie tiparita in format pdf

Ģreu, dar trei puncte importante!

Publicat pe 2019-09-09 12:08:59Ionuţ Mitoiu

Se ştia că meciul de la Timişoara nu era uşor de abordat, Ripensia arătând până la meciul cu Petrolul, că este o echipă incomodă. Şi aşa a fost.

Prima repriză a aparţinut formaţiei ploieştene, care a avut posesie şi a pus mai multă presiune pe adversar.

Acest lucru a dus şi la marcarea unui gol.

Min. 28, 0-1: Al. Munteanu a şutat de la 10-12 metri lateral dreapta, sus, la colţul scurt, înscriind un gol foarte frumos!

În min. 29 jucătorul gazdelor, Apro a primit cartonaş roşu şi a fost eliminat!

În repriză a doua, când Petrolul avea un om în plus, nu s-a văzut acest lucru în joc! Ba mai mult, gazdele au avut iniţiativa. Pe alocuri, chiar am suferit! A fost o repriză slabă, ce trebuie uitată cât mau repede.

Cu toate acestea, Petrolul acâştigat toate cele trei puncte şi continuă un parcurs bun în acest campionat. 

Să mai spunem că, pe final de joc, petroliştii puteau să câştige la o diferenţă de trei goluri! Blănaru (90+2) şi Ştefănescu (90+3) au ratat ocazii uriaşe!

Important este faptul că ploieştenii stau foarte bine la meciurile din deplasare, având un +7 la adevăr! În următoarea etapă Petrolul va juca pe "Ilie Oană", cu Sportul Snagov.


RIPENSIA TIMIŞOARA - PETROLUL PLOIEŞTI 0-1 (0-1)

Stadion: "Dan Păltinişanu". Spectatori: 500. Marcator: Al. Munteanu (28).

Ripensia: Păduraru - Ad. Lungu, Hecsko, Apro, Toma – Fotescu (70 - Golda), Neagu (57 - Stoi), Călin, Chera – Voinea (83 - Popovici), Tudorache. Antrenor: Al. Pelici.

Petrolul: Lungu - Bărboianu, Walace, Sîrghi (46 - Cioinac), Ţicu - Mihăescu, Meza Colli – Munteanu (65 - Ştefănescu), Marinescu, I. Stoica – Arnăutu (77 - Blănaru). Antrenor: Flavius Stoican.

Cartonaşe galbene: Ad. Lungu (43), Păduraru (90+3) /Marinescu (31), Bărboianu (70).

Cartonaş roşu: Apro (29)

Au arbitrat: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova) - Marius Ionuţ Bobe (Videle) şi Cristian Daniel Ilinca (Craiova).

Observatori: Mircea Ciglean (Cluj - Napoca) şi Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin).