Ultima editie tiparita in format pdf

Cronica de Teatru: CRIMĂ LA HOWARD JOHNSON

Publicat pe 2019-06-27 12:00:35Serghie Bucur

        Mai întâi, o doamnă Arlene Miller, care ia foc, cuprinsă de văpăile pasiunii pentru dentistul Mitchell Lovell, pe care şi-l face amant; împreună pun la cale cum să-l ucidă pe soţul ei, Paul Miller. Într-o cameră a hotelului „Howard Johnson”, „asasinii” repetă lugubrul act: să-i dea cu veioza în cap (ea) ori să-l injecteze cu somnifer (el) şi să-l înece (amândoi) în cadă? „Miloasă”, Arlene propune să-i obţină iniţial divorţul şi, numai dacă refuză, cum se şi întâmplă, crima să aibă loc. Bietul de Paul Miller… scapă cu viaţă, fiindcă, fost scafandru de meserie, rezistă „crimei”.  Mai apoi, stomatologul o înşală pe apetisanta Arelene cu o clientă venită la reparat dantura, fix pe scaunul sofisticat al cabinetului său. Mitchell e invitat în cameră, iar Millerii îl aruncă pe fereastră, cu intenţie ucigaşă.  Culmea face ca, odinioară alpinist fiind, Mitchell să scape nevătămat. Negustor de maşini second-hand, Paul „pactizează” cu Mitchell s-o omoare pe Arlene, întrucât – ofensă impardonabilă ! – tipa pleacă tocmai în Mexic, „invitată” la  revelion, de pitorescul  magnat Ramon. Disperarea face, acum, din „amărâţii” Paul şi Mitchell, peripateticii criminali ce uneltesc s-o… spânzurare  pe Arlene, cu frânghia – parâmă de vapor! –, făcută colac larg, aflată pe scripetele ferestrei camerei…

        „Narcotizată” de parşivele auto-adorări ale lui Ramon, de fel un psiholog, propagator al egoismului în care se şcolise, Arlene aproape că leşină sub „auto-mângâierile” ăstuia, copleşind-o irezistibil cu fantasmagorii:  „Uite ce mânuţă am, s-o pup!”, „Uite şi-a doua mânuţă, s-o pup!”, „Ce cot frumos am, să-l pup!”, „Şi pe-cestălalt să-l pup!” – delir narcisist.

        Revenită în cameră, Arlene trage cu revolverul în Ramon, atras de prezenţa ei. Tipul nu moare! „Crima” – din atâtea tentative alcătuită, însumează suculent-exacerbatele momente ce l-ar fi extaziat şi pe Nenea Iancu, datorate  aplombului incandescent imprimat de exuberant-fermecătoarea actriţă Manuela Alionte Frâncu, o superbă divă a scenei ploieştene, o Arlene apocaliptică pentru cei trei bărbaţi, de seducătorul George Liviu Frâncu – un Don Juan percutant-gelos, de Robert Oprea, fabulos în „pielea” lui Paul Miller, şi de impozantul Lucian Vasilescu în postura aventurierului Ramon.

Canavaua dramaturgică se ţese şi se desfăşoară într-un crescendo al comicului de situaţie. Escaladarea împrejurărilor – în tonalităţi morale majore, inteligent croite actoriceşte – construieşte piesa într-o fervoare ce inundă publicul cu râsete stenice, realmente reconfortante, cu valuri de aplauze îndelungi, de unde şi sala Teatrului mereu arhiplină, fiindcă hazul – osatura optimismului – , după căderea cortinei, nu se opreşte.

        Specializaţi în trame sentimental-umoristice, cu un enorm impact moral în rândurile publicului fascinat de teatru, americanul Sam Bobrick (născut în 1932 la Chicago) şi canadianul  Ron Clark (născut în 1933 la Montreal) au scris această super-spumoasă comedie – jucată în premieră cu 40 de ani în urmă,  la Golden Theater, pe 17 mai – cu siguranţă empatic, devreme ce, numai vervă, hiper-talent şi naturaleţe scenică, actriţa Manuela Alionte Frâncu pur şi simplu a entuziasmat asistenţa, ajurându-l cu irezistibila, uimitoarea sa putere de travestire, în succesiunea amantă – amant – victimă – – soţie, arpegii caracterologice cărora „rivalii”: soţul, dentistul, magnatul, îi sporesc magnificienţa. Negreşit, tandemul Bobrick-Clarc au scris scenariul acesta, cu intriga animată de ideea „crimei”, parcă pentru actriţa Manuela Alionte Frâncu, presimţind că, partenerii vor oficia cu asupra de  măsură rolurile: actorii George Liviu Frâncu în rolul lui Mitchell Lovell (amantul-dentistul), Robert Oprea în rolul lui Paul Miller (soţul) şi Lucian Vasilescu în rolul lui Ramon (amatorul de revelioane) care compun ”triada” cu propensiuni amoroase, în jurul „pasiunii vii”, Arlene Miller – „argintul viu erotic”, care este actriţa doamnă Manuela Alionte Frâncu!

        Parada conflictelor a animat exemplar scena Teatrului Toma Caragiu ,de-a lungul zecilor de spectacole cu această „Crimă”, datorită şi echipei din culise, sufleor, sunetişti, electricieni, peruchieri, maşinişti, croitori, mecanici, tâmplari, pictori, butaforişti, fotografi, regizor tehnic,  sub regia maestrului Radu Gabriel. Felicitările cronicarului sunt sigur că reflectă în parte pe ale multora dintre aceia / acelea care, încântaţi de un autentic travaliu dramaturgic, încheie stagiunea 2018-2019 cu Magna cum Laudae!