Ultima editie tiparita in format pdf

Trei unităţi de învăţământ din Ploieşti, premiate la Palatul Parlamentului pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană

Publicat pe 2019-06-14 10:38:44Mihail Marinescu

La Palatul Parlamentului s-a desfăşurat, pe 4 iunie, festivitatea de premiere a celor 87 de unități de învățământ preuniversitar câştigătoare ale Competiției Naționale „Şcoală Europeană”, ediția a XVI-a. Printre şcolile câştigătoare a certificatului „Şcoală Europeană” se află şi trei unităţi de învăţământ din Ploieşti: Colegiul Economic „Virgil Madgearu” (pentru a patra oară consecutiv când intră în posesia acestui titlu), Şcoala „Sf. Vineri” (pentru a treia oară) şi Colegiul „Jean Monnet” (pentru a doua oară). La ediţia din acest an au fost înscrise 136 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 37 de județe și din capitală. Pe primele trei locuri s-au situat Colegiul Economic „Anghel Rugină” din Vaslui (196 de puncte), Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, județul Suceava (190 de puncte), Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui (187 de puncte). Alături de certificatul „Şcoală Europeană 2019”, fiecare şcoală a primit şi un premiu în valoare de 5.000 lei pentru dotări. Decizia privind bunurile ce urmează a fi achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi de învățământ. MEN va transfera sumele către inspectoratele școlare judeţene/ISMB, care la rândul lor au obligaţia să le repartizeze unităţilor de învăţământ. Activităţile/proiectele/programele care se iau în considerare pentru această competiție sunt: derulate de şcoli prin programele Comisiei Europene, ale Parlamentului European și alte altor instituții europene: Erasmus+ (2014-2020), eTwinning, Europa-casa noastră (Lider European și EuroQuiz), Școli-ambasador ale Parlamentului European, Euroscola etc.; derulate de şcoli în parteneriat cu ambasade, universităţi şi şcoli din Uniunea Europeană, companii europene, asociaţii profesionale europene, ONG–uri cu scop educaţional/de formare profesională care activează la nivel european etc.; finanțate din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener. În evaluarea candidaturilor s-a ținut cont și de coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene cu politica generală a instituţiei şcolare, de performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naționale, olimpiade și concursuri școlare, de asigurarea egalităţii de şanse și facilitarea accesului la educație, precum și de calitatea și coerența documentelor de candidatură. Competiția se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în activităţi/proiecte/programe comunitare. Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a reconfirma titlul obținut. Concursul „Școală Europeană” a fost lansat de Ministerul Educației Naționale în anul 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană. La cele 16 ediții au participat 2.159 de unități de învățământ din toate județele țării și 862 dintre acestea au primit certificatul și trofeul „Școală Europeană”.