Ultima editie tiparita in format pdf

Accident cumplit pe Romană

Publicat pe 2019-05-23 18:57:46Mihail Marinescu

Un teribil accident a avut loc miercuri, 22 mai, în jurul orei 16:50, pe strada Romană din Ploiești, vis-a-vis de un cabinet dentar. O femeie în etate a fost lovită de un autoturism ce se afla în sensul de mers spre intersecția cu strada Gh. Doja. Femeia era întinsă pe carosabil, nu se mișca, iar pete de sânge putându-se observa pe asfalt, ce curgeau din zona capului. Oamenii strânși la locul faptei strigau că femeia respiră, timp în care se auzeau deja sirenele ambulanțelor ce veneau în viteză spre locul accidentului. Merită apreciată persoana care a apelat la 112 și a făcut, astfel, posibilă venirea ambulanțelor și a polițiștilor. Personalul medical a așezat-o pe femeie pe targă și au urcat-o în ambulanță, acordându-i primul ajutor. În acest timp, tânărul șofer se motiva persoanelor de față spunând că „a încercat să traverseze, ori aici (n.r. locul faptei) nu este trecere pentru pietoni. Este mai încolo trecerea (arătând cu o mână spre trecera de pietoni aflată 20 de metri mai în spate). Mi-a sărit dintr-o dată în față”! Pe astfalt se vedeau urmele de cauciuc produse ca urmare a frânării bruște, fiind întinse cam cât lungimea mașinii. Oricum, polițiștii vor stabilii motivele producerii accidentului.