Ultima editie tiparita in format pdf

9 mai, Ziua Independenței de Stat a României a fost sărbătorită şi la Ploieşti

Publicat pe 2019-05-13 16:39:34Mihail Marinescu

Îndemnuri politice în fața militarilor!

Autorităţile locale ploieştene au organizat joi, 9 mai, activităţi prilejuite de sărbătorirea Zilei Independenței de Stat a României, a Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi a Zilei Europei. Astfel, ceremoniile militare și religioase ocazionate de sărbătorirea celor trei importante evenimente s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud. După sosirea persoanelor oficiale, salutarea Drapelului de luptă și ocuparea locului în dispozitiv s-au intonat Imnul Uniunii Europene și Imnul național a României, momente urmate de ceremonia militară şi alocuţiuni ale oficialităţilor, alocuţiuni care au fost, pe ici pe colo, politizate, mai cu perdeluţă, mai fără perdeluţă, deşi nu-şi aveau deloc locul şi nici rostul. Oricum, în faţa celor care au susţinut alocuţiuni erau decât cadre militare! În continuarea programului au avut loc depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori la Monumentul Vânătorilor, în cinstea eroilor căzuți la datorie. În timpul ceremoniilor, trei avioane de acrobaţie aparţinând Aerodromului de la Strejnic, au survvolat de câteva ori zona Gării de Sud, a Monumentul Vânătorilor. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și a Fanfarei Consiliului Județean Prahova. De asemenea, un program cât de cât asemănător a avut loc şi la Complexul Memorial al Eroilor Sovietici, din Ploiești, fiind susținute alocuțiuni și depuse coroane, jerbe și buchete de flori, în semn de omagiu adus soldaților căzuți pe câmpul de luptă. Din păcate, deşi vremea a fost destul de frumoasă, foarte puţini ploieşteni au ţinut să fie prezenţi la aceste activităţi, ceea ce nu este deloc un lucru bun, pentru că cinstirea acestor acte istorice săvârşite cu trudă şi plătite cu sânge de strămoşi nu trebuie să fie uitate!