Ultima editie tiparita in format pdf

Artificii pierdute în ceață la Revelionul 2019 din Ploiești

Publicat pe 2019-01-07 11:37:13Mihail Marinescu

Dacă anul trecut, articolul despre Revelionul petrecut în stradă de către ploieșteni avea titlul „Ce s-a văzut pe cerul Ploieștiului în noaptea de Revelion!”, ei bine acum, în 2019, cea mai potrivită exclamare ar suna în felul următor: „Ce nu s-a putut vedea pe cerul Ploieștiului în noaptea de Revelion!”. Aici nu ne referim neapărat la spectacolul de artificii – care oricum a fost mai slăbuț decât cel de anul trecut – ci la ceața groasă ce s-a abătut asupra Ploieștiului chiar în perioada când aveam nevoie o atmosferă limpede, pentru a încerca să vedem ceva artificii. Chiar și așa, numeroși au fost ploieștenii care au ieșit din case pentru sărbătorii trecerea în noul an pe stradă, unii dornici să spargă sticle și să facă show din cauza beției, alții doar ca să vadă spectacolul pirotehnic.

Ploieșteni, nu fiți supărați că nu s-a organizat spectacol artistic în aer liber de Revelion!Bani din bugetul local nu au mai intrat, astfel, în contul „divelor”!
Poate că cei mai mulți concetățeni sunt supărați pe autoritățile locale că nu au organizat un spectacol artistic în aer liber în noaptea de Revelion, cum de altfel s-a organizat în fiecare an de după decembrie 1989. Totuși, le propunem acestora să nu fie chiar așa de supărați, pentru că acel spectacol era suportat din bani publici, adică din banii oamenilor, din taxe și impozite. Se plăteau o grămadă de astfel de bani unor artiști și artiste care apoi se umflau în pene că iată ce vedete și dive sunt ele și își plimbau apoi fizicul prin diverse locuri exotice de pe planetă, schimbând mașini după mașini și locuind în hoteluri luxoase! Normal, vedete pe bani publici! Poate veți spune că acel spectacol „era pe gratis”! Pe gratis era că tu nu plăteai atunci nimic pentru a le vedea pe unele cum se mișcă pe scenă, dar „divele”, ca să fie acolo pe scenă, erau plătite din bugetul local, adică tot de la tine, din taxele și impozitele pe care le plătești. Nimic rău din faptul că este frumos ca oamenilor să li se ofere și un spectacol în aer liber, dar să se facă exact ca în occident atunci, că și așa se tot flutură lozinca „Să avem o țară ca afară!” Bun, atunci haideți să fie chiar așa! Să se strângă divele și să organizeze ele un spectacol, cu sponsori eventual și pe bază de bilete, ca-n occident! Atunci să se considere vedetele... vedete sau staruri sau dive, nu să aștepte să fie chemate de diverse primării pentru a cânta plătite din bani publici.