Ministrul Educaţiei spune “NU” desfiinţării inspectoratelor şcolare!
Publicat pe 2016-02-15 10:10:07 | Mihail Marinescu |

Ministrul Educaţiei Naţionale, Adrian Curaj, s-a declarat împotriva eliminării inspectoratelor şcolare, spunând ca a dat aviz negativ proiectului de lege ce prevede descentralizarea prin metoda desfiinţării inspectoratelor şcolare, proiect ce aparţine unui deputat independent. “Poziţia Ministerului Educaţiei a fost “Nu”. Am dat aviz negativ iniţiativei, foarte clar. Nu, adică să nu se desfiinţeze. Şi voi face tot ce ţine de mine ca acest “nu” să îl susţin şi îl voi susţine astfel încât să îşi facă efectul”, a spus, într-o conferinţă de presă, Adrian Curaj. Proiectul respectiv a trecut tacit de Camera Deputatilor şi acum Senatul trebuie să decidă dacă proiectul urmează sau nu să fie trimis la promulgare, la preşedintele statului, Klaus Werner Iohannis fiind, de altfel, fost “general” al Inspectoratului Şcolar din Sibiu.
Într-o altă ordine de idei, se pare că noului ministru al Educaţiei îi place foarte mult metoda cu dezbaterile publice, la care să fie supuse proiectele ce au rolul să modifice sau să completeze nişte articole din Legea Educaţiei. Recent, două noi proiecte au fost lansate a fi dezbătute public, în interval de două zile! Primul se referă la completări ce vizează reglementarea cadrului legislativ privind desfăşurarea şi finalizarea studiilor doctorale, iar cel de-al doilea la stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar.