Ultima editie tiparita in format pdf

Emoţii şi speranţe, cu prilejul evenimentului caritabil „Volei pentru Alexandra”!

Publicat pe 2018-10-09 12:13:50

Sâmbătă, 6 octombrie, Sala Sporturilor Olimpia a fost gazda unui eveniment caritabil organizat pentru ajutorarea familiei Alexandrei Bratu, tânăra voleibalistă a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, în vârstă de doar 12 ani, care se luptă cu o boală îngrozitoare – leucemie acută limfoblastică. Au fost două meciuri demonstrative desfăşurate la orele prânzului: în primul, colegele Alexandrei, din echipele de junioare şi cadete ale CSM Ploieşti s-au confruntat pe parcursul a două seturi, pentru ca, apoi, echipa de old-boys Tricolorul LMV Ploieşti să-i testeze pe tinerii componenţi ai formaţiei de juniori de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul. Pe lângă spectacolul voleibalistic, a fost un eveniment emoţionant, cu momente trăite cu lacrimi în ochi de majoritatea celor de faţă, prezenţa Alexandrei, alături de familie şi de alţi apropiaţi, având darul să impresioneze. Colegele i-au oferit cadou o minge cu autografe şi i-au scandat numele la final, când Alexandra a coborât, împreună cu tatăl său, în mijlocul lor pentru a le mulţumi şi a le fi, din nou, alături. În sală au fost instalate trei urne în care cei prezenţi au putut face donaţii pentru a o sprijini pe tânăra sportivă, demers care a fost repetat şi la Hipodromul Ploieşti, cu prilejul Reuniunii în cadrul căreia a avut loc Derby-ul de Trap al României. Ajutorul poate fi oferit şi în conturile care sunt deschise pe numele tatălui Alexandrei, Cristian Bratu: EUR RO77BTRLEURCRT0358595701; GBP RO35BTRLGBPCRT0358595701; RON RO30BTRLRONCRT0358595701; USD RO81BTRLUSDCRT0358595701.