Ultima editie tiparita in format pdf

În acest week-end, la Sinaia, Târgul cu Bunătăţi şi Dichisuri

Publicat pe 2018-09-04 11:56:53Mihail Marinescu

Începând de vineri, 31 august, şi până duminică, 2 septembrie, la Sinaia se va desfăşura o nouă ediţie a Târgului cu Bunătăţi şi Dichisuri, chiar pe trotuarul Bdului Carol I. Printr-un comunicat de presă, organizatorii anunţă că vor aduce câteva noutăţi gourmet, alături de cele pe care se găsesc în mod constant în târg. Vedetele din acest sfârșit de săptămână vor fi nectarul de cătină, produs din fructe din plantația proprie, alături de cel de măr și sfeclă, păstrăvul afumat, cărnații și zacusca din păstrăv, tot din păstrăvarie proprie, chiar de la Doftana și mierea de la Chiuiești din zona Clujului. Se vor găsi şi renumitele brânzeturi de la Fundata, de la familia Bangală, care an de an confirmă că merită să fie Producătorul anului, distincție obținută încă din 2015 până acum, dar și turta dulce de Bascov, cu tradiție transmisă din generație în generație, cu dulcețurile, siropurile și conservele de pedealurile Uilei, pe care orice gospodină și le dorește în cămară, baclavale, sarailii, halepuri, güzel, chiușcozi însiropate din abundență, umplute cu nucă coaptă sau cacao, după rețete învățate de la cofetarii turci. Din categoria dulciurilor o să fie prezentă și de data aceasta ciocolata de casă sau sucurile naturale și migdale, caju, alune și nuci caramelizate. Cei care vor veni la Târg vor putea face cunoştinţă şi cu artiștii și artizanii, ce vor etala: decorațiuni absolut speciale și cosmetice naturale din levățică, din plantația proprie de la Bonțida, tablouri din fir continuu de sârmă, unicat în România, tablouri, mic mobilier sau bijuterii pictate manual pe coajă de ou, bijuterii din pietre semiprețioase, obiecte de decor din hârtie, bijuterii din lemn si alamă sau obiecte din lemn pictate manual, lumânări cu ceară naturală și aromatizate natural sau icoane pictate manual. Târgul cu Bunătăţi şi Dichisuri este organizat cu sprijinul Primăriei Orașului Sinaia.