Ultima editie tiparita in format pdf

Achitări pe bandă rulantă în dosarul în care fostul șef al Poliției Prahova a fost trimis în judecată alături de Sebastian Ghiță și șefii Parchetelor din județ

Publicat pe 2018-06-19 12:53:36

Viorel Dosar, fostul comandant al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, a fost achitat, joi, de Înalta Curte de Casație și Justiție în care a fost trimis în judecată de DNA Ploiești împreună cu Sebastian Ghiță, dar și cu șefi ai Parchetelor din județ. Decizia instanței de fond nu este definitivă, astfel că procurorii anticorupție pot face contestație la competul de cinci judecători. Astfel, instanța supermă a decis să-l achite pe Liviu Tudose, fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru folosire de informații nedestinate publicitații, luare de mită pe motiv că faptele nu există.

Achită pe Dosaru Viorel pentru luare de mită, flosirea de informații nedestinate publicitatii, pe motiv că faptele nu exista

 Achită pe Dosaru Viorel pentru trafic de influență și favorizarea făptuitorului pe motiv că faptele nu sunt prevăzute  de legea penală.

Achită pe Constantin Ispas, fostul șef al Direcției Generale Anticorupție pentru trafic de influență pe motiv că fapta nu estee prevăzută de legea penală. De asemenea, achită pentru infracțiunea de folosire de informații nedestinate publicității, pe motiv că  faptele nu exista.

 Achita pe Sebastian Ghiță, pentru infracțiunea de folosire de informații nedestinate publicității, pe motiv că faptele nu există.

 Achita pe Sebastian Ghiță pentru informații nedestinate publicotății și dare de mită - faptele nu există. Achita pe același inculpat pentru cumpărare de influență, pe motiv că fapta nu este prevăzută  de legea penală.

Achita pe Sebastian Ghiță pentru conducerea fără permis -fapta nu există.

 Achită pentru imfracțiunea de șantaj, pe motiv că  fapta nu este prevazută de legea penală.

 Achita pentru spălare de bani, pe motiv că fapta nu există.

 Dispune revocarea arestului preventiv pentru Sebastian Ghiță și dispune revocarea sechestrului asupra bunurilor lui Ghiță.

 Dispune restituirea cauțiunii în valoare de 13 milioane de euro solicitată de procurori pe numele fostului parlamentar.

Achită pe Sebastian Mihăilă, fost prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru infracțiunea de cercetare abuziva, pe motiv că  faptele nu există.

Dosarul supranumit de Presă ”Papici” după numele primului procuror care a instrumentat această cauză, a fost trimis în judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție în iunie 2016.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 martie 2016. Astfel șefii din Poliția Prahova și din Parchete au fost acuzați de:

TUDOSE LIVIU MIHAIL, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunilor de 
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, 
- luare de mită 

MIHĂILĂ AURELIAN CONSTANTIN, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- două (2) infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- cercetare abuzivă 

ISPAS CONSTANTIN, ofițer de poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor de: 
- trafic de influență, 
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații 

DOSARU VIOREL, la data faptelor șef al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Prahova, pentru săvârșirea infracțiunilor de: 
- luare de mită, 
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, 
- trafic de influență, 
- favorizarea făptuitorului, 

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora: 
În perioada iunie 2013- primăvara anului 2014, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, inculpatul Tudose Liviu Mihail a permis accesul deputatului Ghiță Sebastian Aurelian la informații ce nu erau destinate publicității dintr-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în scopul obținerii unor funcții de conducere în cadrul unor instituții publice pentru sine, dar și în scopul zădărnicirii urmăririi penale efectuată în cauza menționată. Scopul respectiv era urmărit atât de inculpații din dosarul menționat, cât și de deputatul Ghiță Sebastian Aurelian, pentru protejarea intereselor economico - financiare ale unor persoane fizice și firme cercetate în cauză
 
Informațiile confidențiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală.

În legătură cu același dosar penal, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, inculpatul Dosaru Viorel, în perioada iunie 2013- septembrie 2013, în calitate de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, a permis accesul deputatului Ghiță Sebastian Aurelian la informații ce nu erau destinate publicității, în schimbul menținerii în funcție sau promovării în alte funcții de conducere .

În dosarul respectiv, ofițerii din subordine erau delegați să efectueze acte de urmărire penală. Accesul la informațiile confidențiale, urmărit de deputatul Ghiță Sebastian Aurelian era zădărnicirea urmăririi penale efectuată în cauza menționată, dar și protejarea intereselor economico - financiare ale unor persoane fizice și juridice inculpate în cauză.

În vara anului 2013, inculpatul Mihăilă Aurelian Constantin, în calitate de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a permis ofițerului de poliție Ispas Constantin accesul la informații ce nu erau destinate publicității din același dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru Ispas Constantin care, intrând în posesia informațiilor printr-un demers nelegal al procurorului general adjunct, a folosit, de asemenea, în afara cadrului legal, datele obținute, urmărind accederea în funcții de conducere în cadrul M.A.I.
 
În vara anului 2014, inculpatul Mihăilă Aurelian Constantin, în calitate de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a permis unei alte persoane accesul la informații ce nu erau destinate publicității dintr-un dosar penal diferit al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în scopul de a-i fi înmânate unui jurnalist, pentru a le publica. Informațiile respective constau într-un contract de vânzare cumpărare pentru achiziția unui bun și un înscris olograf în care era prezentată, în rezumat, situația de fapt din dosarul menționat.
 
În vara anului 2014, Mihăilă Aurelian Constantin, în calitate de procuror, a ticluit probe nereale, constând în plângerea formulată în numele unei persoane împotriva unui alt procuror din aceeași unitate de parchet, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de fals în declarații. Plângerea respectivă, nedatată și nesemnată a fost ulterior înmânată unui ofițer cu funcție de conducere în cadrul B.C.C.O. Ploiești, pentru a fi valorificată.
 
În vara anului 2013, inculpatul Ispas Constantin, ofițer de poliție, a pretins unui om de afaceri aflat în relații foarte apropriate cu lideri politici locali și centrali, susținere politică pentru ocuparea unor funcții în cadrul M.A.I., lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror cu funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru a-l determina să îi ofere informații ce nu erau destinate publicității, fapt care s-a și realizat în perioada septembrie 2013- octombrie 2013. Informațiile respective i-au fost furnizate de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Mihăilă Aurelian Constantin.
 
La data de 22 iulie 2012, Ghiță Sebastian Aurelian a condus pe drumurile publice un autoturismul marca Mercedes, fiind depistat pe raza localității Bărcănești, județul Prahova, în condițiile în care exercitarea dreptului de a conduce era suspendată pentru perioada 22.03.2012-18.08.2012.

La data de 22.07.2012, în calitate de împuternicit la comanda Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, la solicitarea lui Ghiță Sebastian Aurelian și în schimbul oferirii de către acesta a sprijinului pentru menținerea în funcția de inspector șef al I.P.J. Prahova, inculpatul Dosaru Viorel a intervenit pe lângă lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Biroului DN1 pentru ca aceștia să nu dispună măsurile legale, respectiv constatarea comiterii unei contravenții (depășirea limitei legale de viteză pe raza localității), a unei infracțiuni la regimul circulației (în perioada 22.03.2012-18.08.2012 Ghiță Sebastian Aurelian având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule) și întocmirea dosarului penal. În acest fel, inculpatul Dosaru Viorel l-a ajutat pe Ghiță Sebastian Aurelian în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 

La data de 23 martie 2016, inculpații TUDOSE LIVIU MIHAIL, MIHĂILĂ AURELIAN CONSTANTIN, ISPAS CONSTANTIN și DOSARU VIOREL urmează să fie prezentați Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.