Ultima editie tiparita in format pdf

Prestații valoroase la Naționalele de Gimnastică de la Ploiești

Publicat pe 2018-06-03 23:03:14Mihail Marinescu

Sala Olimpia din Ploieşti a găzduit, în perioada 24-26 mai, Campionatul Naţional de gimnastică artistică feminină al junioarelor III. Încă de la început, trebuie să remarcăm nivelul extraordinar de ridicat al competiției, toate gimnastele participante având exerciții și evoluții valoroase, deși este vorba despre sportive de 9 și 10 ani. Ne bucurăm să consemnăm că, printre cele care au contribuit la valoarea ridicată a concursului, s-au aflat și gimnastele de la CS Petrolul Ploiești, pregătite de Camelia Rădulescu, Doina Olaru, Corina Ungureanu, Livia Costache şi Gabriela Tavaru. În competiția de la Ploiești s-au acordat medalii în competiţia nivelului 1 (echipe, individual compus şi aparate) şi echipelor nivelului 2. Pentru celelalte clasamente ale nivelului 2, individual compus şi aparate, Naţionalele de la Ploieşti au reprezentat doar etapă de calificare pentru Naţionalele din toamnă. Pentru că tot a venit vorba despre aceste calificări, observăm că, în lista cu rezultate pusă la dispoziție – cu ceva întârziere, totuși – de către Federația Română de Gimnastică, sunt prezente și șase gimnaste ploieștene Maria Theodora Izbășoiu, Andreea Năstase, Ștefania Bratu, Denisa Georgeta Moise, Mara Daria Stoica și Casandra Maria Ștefania. În întrecerile pe echipe, CS Petrolul Ploiești a ocupat locul V atât la nivel 1, cât și la nivel 2. La nivel 1 , echipa ploieșteană a fost alcătuită din: Elisa Rusina (51.300 puncte), Casandra Bianca (51.950 puncte), Mara Tocitu (50.275 puncte), Gabriela Marcu (52.375 puncte) și Maria Uță. La nivel 2, pentru CS Petrolul Ploiești au evoluat: Maria Theodora Izbășoiu (38.675 puncte), Denisa Georgeta Moise (48.725 puncte), Ștefania Bratu (36.025 puncte), Mara Daria Stoica (39.175 puncte), Andreea Năstase (36.475 puncte). Prima poziție în clasamentul pe echipe, la nivel 1, a revenit Clubului Municipal Şcolar Arad, iar la nivel 2, întrecerea pe echipe a fost câștigată de Clubul Sportiv Şcolar 1 Constanţa. La individual compus, nivel 1, primul loc a fost ocupat de Adelina Ionescu (CS Dinamo Bucureşti), podiumul fiind completat de Sara Buda (CSM Arad) și de Melisa Orazacai (CS Farul Constanța). În același clasament, cel mai bun rezultat al CS Petrolul Ploiești a fost obținut de Gabriela Marcu, care s-a clasat pe locul 18. La individual compus, nivel 2, medalia de aur a intrat în posesia Teodora Stoian (CSS 1 Constanța), argintul – Alexia Gabriela Vanoaga (CS Farul Constanța), iar bronzul – Maria Broască (CSS 1 Constanța). CS Petrolul Ploiești a avut reprezentantă și în finalele pe aparate, mai exact în finala de la sol. Este vorba despre Gabriela Marcu, care a lăsat o impresie foarte frumoasă prin prestația sa de la sol, o prestație care dă speranțe pentru viitor. Ea a obținut nota 13.000, cu care s-a clasat pe locul 9. În probele pe aparate s-a evidențiat Maria Mihăescu (CSŞ Steaua Bucureşti), care a câștigat două medalii de aur, la paralele şi sol. La celelalte aparate, aurul a fost cucerit de Melisa Orazacai (CS Farul Constanţa) – la sărituri și de Adelina Ionescu (CS Dinamo București) – la bârnă. Printre cei care și-au adus un aport deosebit în buna desfășurare a Naționalelor junioarelor III de la Ploiești a fost și Corina Ungureanu, fosta glorie a gimnasticii ploieștene și românești. Pe pagina sa de socializare, fosta campioană aduce mulțumiri celor care au ajutat la bunul mers al lucrurilor, sponsorilor, CSM-ului Ploiești și Primăriei Ploiești.