Ultima editie tiparita in format pdf

Control la tarabe, fără... tarabe!

Publicat pe 2018-05-04 10:54:00Mihail Marinescu

Doamnelor şi domnilor! Suntem în măsură să vă prezentăm, în câteva rânduri, un caz de-a dreptul şocant. Chiar nu putem scrie prea multe, pentru că aşa ceva te lasă, pur şi simplu, fără... cuvinte! Este de-a râsu`-plânsu`! S-a făcut mai multe se sesizări, fiind chiar şi articole de presă, cu privire la modul în care se comercializează, la tarabele din corturi, anumite produse alimentare în zona intrării principale în Halele Centrale. O perioadă destul de lungă de timp s-au aflat acolo anumiţi indivizi şi individe care, sub corturi, la tarabe, vindeau oamenilor carne, preparate din carne, brânză, dulciuri, fără ca acestea să fie protejate contra prafului, a gazelor de eşapament (foarte aproape aflându-se o arteră de circulaţie destul de aglomerată), mai bine zis fără repectarea unor condiţii de igienă. După publicarea în presă a acestor lucruri, parcă s-a schimbat ceva şi am văzut că, în sfârşit, marmelada şi alte produse aveau asupra lor o folie de protecţie! Poliţia Locală chiar ne-a trimis un răspuns cum că au fost aplicate unele sancţiuni la locul cu pricina. Dar, cum orice minune nu ţine decât trei zile, acei comercianţi au revenit la năravul lor, aşa că cine vroia să servească dulciuri cu… praf era binevenit! A fost şi o sesizare către Poliţia Locală Ploieşti, înregistrată ca adresă pe 16 aprilie a.c., însă sesizarea a fost data mai departe Direcţiei Sanitar Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, care a înregistrat-o pe 17 aprilie. Răspunsul acesteia din urmă a fost că “Târgul Sărbătorilor Pascale” a funcţionat în baza unui aviz favorabil. De parcă de asta era vorba! Tot în cadrul acelui răspuns scris, de la DSVSA Prahova, există un ultim paragraf care, citindu-l, nu ştii ce să faci mai întâi: să râzi, să te miri sau să te enervezi. Se precizează că, pe 20 aprilie, a fost efectuat un control în acel loc, însă nu a fost găsit niciun comerciant, pe motiv că “SC Hale şi Pieţe SA a dispus sistarea oficială a târgului în data de 19 aprilie 2018”! Este de-a dreptul fantastic, să te duci în control după ce nu mai ai ce… controla! Asta da coincidenţă! Un cântec vesel să cântăm! Ce s-ar fi întâmplat dacă se efectua controlul pe 18 sau pe 19 aprilie? Că doar nu se supăra cineva!