Ultima editie tiparita in format pdf

Pe 2 mai, prahovenii vor auzi „glasul” sirenelor!

Publicat pe 2018-05-02 10:59:56Mihail Marinescu

Nu intrați în panică, este vorba doar despre un exercițiu de alarmare publică

Miercuri, 2 mai a.c., între orele 10.00 – 11.00, sirenele de alarmare publică vor fi acționate în întreg județul Prahova, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova pe site-ul său. Cu această ocazie, pompierii prahoveni vor executa controale inopinate la nivelul localităților în scopul obținerii unor informații reale privind funcționarea sau nefuncționarea echipamentelor dedicate, a timpilor de acționare și a modului de cooperare a autorităților și a populației pe timpul desfășurării exercițiului. Începând cu data de 2 august a.c., Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară lunar exerciții pentru testarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. Sirenele de alarmare publică existente la nivel național vor fi acționate în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, simulările vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), dar și a celor cu acționare locală. La nivelul județului Prahova, sunt 316 sirene (3 dinamice, 72 electronice și 241 electrice) astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.