Ultima editie tiparita in format pdf

O prahoveancă de 45 de ani, acuzată că a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa minoră!

Publicat pe 2018-04-24 15:05:52

Mihaela Ioana Dima, o prahoveancă în vârstă de 45 de ani, de fel din comuna Vâlcăneşti, a fost trimisă în judecată în stare de libertate de către procurorii DIICOT din Ploieşti sub acuzaţiile de incest, pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. Femeia este acuzată că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica ei minoră, în vârstă de 17 ani la data săvârşirii faptelor.

Potrivit unor surse judiciare, Mihaela Dima şi fiica ei s-au filmat în impostaze indecente, iar imaginile erau realizate cu scopul de a fi promovate pe site-uri de specialitate. Aceleaşi surse au precizat că mama victimei ar fi fost şantajată de un bărbat care deţinea la rândul lui imagini compromiţătoare pe care ameninţa că le va face publice, în caz că femeia nu se supunea solicitărilor lui. Acesta se pare că ar fi fost motivul pentru care Mihaela Dima a acceptat să compromită viitorul fiicei sale, obligând-o să participe ca protagonistă în filme pentru adulţi.

Toată povestea, premieră pentru justiţia din Prahova, s-a aflat în momentul în care adolescenta de 17 ani a vrut să-şi vândă telefonul mobil. Fără să-şi dea seama a oferit aparatul pentru verificări unor colegi de liceu, care au descoperit în memoria telefonului mai multe filmări în care fata apărea în ipostaze indecente alături de mama sa.

Aceste filmări se pare că au fost postate pe reţelele de socializare, susţin anumite surse, iar de aici au ajuns la poliţiştii prahoveni care au declanşat imediat o anchetă.

În cauză au fost audiate ambele femei, dar anchetatorii au decis să nu ia vreo măsură preventivă în ceea ce o priveşte pe mamă. Aceasta locuieşte în continuare alături de fiica şi de soţul ei, care a declarat că nu a ştiut ce se întâmplă la el în casă, nefiind implicat în nicun fel în aventurile scandaloase ale soţiei.

Dosarul de incest se află pe rolul Tribunalului Prahova, în faza de judecată pe fond, iar instanţa urmează să se pronunţe în cauză în data de 16 mai, după ce o va audia şi pe fiica femeii.