Ultima editie tiparita in format pdf

Deșeuri reciclabile, confiscate de poliţiştii locali

Publicat pe 2018-04-13 12:35:47Mihail Marinescu

Şi pe strada Vaslui se pot vedea saci mari cu peturi, sustrase din tomberoanele din cartierul Ienăchiţă Văcărescu

Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au depistat în cursul dimineții de joi, 12 aprilie a.c., peste 500 kg. peturi depozitate ilegal pe domeniul public, în apropierea conductelor de termoficare din zona Podul Înalt. Deșeurile reciclabile, colectate în mod ilegal de pe platformele gospodărești, au fost ridicate de către lucrătorii operatorului de salubritate, iar zona a fost curățată. Totodată, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, conform prevederilor legale în vigoare, ne anunţă, printr-un comunicat de presă, Biroul Relații cu Publicul, Comunicare și Managementul Calității aparţinând Poliţiei Locale Ploieşti. Este foarte bine că Poliţia Locală întreprinde şi astfel de acţiuni şi îi sancţionează pe răufăcători, însă această practică, a sustragerii de peturi din tomberoane este departe de a fi nimicită. Poate, cu timpul, se va termina şi cu acest tip de... comerţ! O lege sau o hotărâre a Consilului Local Ploieşti, prin care să se decidă ca cei care aduc peturi în anumite centre de colectare să nu mai fie „răsplătiţi”, fiind greu de crezut că se sustrag peturi din tomberoane din plictiseală. Şi pe Strada Vaslui din Ploieşti, ce dă din Strada Elena Doamna – Strada Malu Roşu există un astfel de depozit, unde se strâng saci înalţi cu peturi luate din tomberoanele aflate în cartierul Ienăchiţă Văcărescu, iar o maşină tip remocă vine mai mereu pentru a lua sacii de acolo. Se văd zilnic clanuri de indivizi şi individe, însoţiţi şi de copiii lor, cum „colindă” pe străzile Ploieştiului în căruţele pline cu peturi, dând o imagine sinistră oraşului european Ploieşti! Îi vedem la fiecare loc unde sunt situate tomberoanele şi, chiar dacă acestea sunt închise într-un ţarc, găsesc ei metode pentru a le scoate afară şi să sustragă peturile, iar ce lasă în urma „activităţii” lor este dezolant – mizeria punând stăpânire în acete puncte de colectare a deşeurilor plastice. Devastează tomberoanele fără să le pese de nimic sau teamă că fac ceva necurat. Până când trebuie să le mai suportăm acestora faptele groteşti?