Ultima editie tiparita in format pdf

DNA Ploiești în plin scandal

Publicat pe 2018-02-21 15:55:14

Vlad Cosma acuză procurorii ploieșteni că au măsluit probe

Procurorul șef: ”Am fost avertizaţi că vor urma atacuri în presă”

Structura DNA de la Ploiești este din nou în centrul unui scandal de proporții după ce, duminică seară, a fost publicată o serie de înregistrări audio puse la dispoziție de fostul deputat PSD Vlad Cosma. Înregistrările surprind discuții purtate între Vlad Cosma și procurorul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, dar și cu fostul procuror al aceleiași structuri, Mircea Negulescu.  

Scopul prezentării acestor înregistrări audio, susține autorul lor, este acela de a dovedi că anchetatorii de la Ploiești au folosit probe fabricate în dosare instrumentate la DNA și care îi vizau pe membrii familiei Cosma, dar și pe Sebastian Ghiță.

De cealaltă parte, procurorii ploieșteni susțin că scopul real al difuzării înregistrărilor este acela de a compromite activitatea DNA Ploiești, având în vedere că se apropie termenul final în procesul în care Vlad și Mircea Cosma au fost condamnați pe fond la cinci respecitv opt ani de închisoare cu executare.

După apariția înregistrărilor audio, DNA a reacționat printr-un comunicat de presă în care declara că apropiați ai familiei Cosma s-au prezentat în cursul lunii februarie la sediul Parchetului pentru a avertiza anchetatorii cu privire la declanșarea unui scandal de proporții. Avertismentele ar fi trebuit să înduplece procurorii în ideea ca aceștia să renunțe la anchetarea familiei Cosma. În același comunicat, DNA susține că în cauză a fost deschis un dosar care are ca obiect infracțiunea de șantaj. De asemenea, sunt prezentate fragmente de interceptări realizate în sediul DNA Ploiești în care sunt surprinse discuții dintre procurori și apropiații familiei Cosma.

Cum se apără DNA

“Cu referire la emisiunea difuzată de postul de televiziune Antena 3, în cursul serii de 11 februarie 2018, în care au fost prezentate o serie de înregistrări audio, ce redau presupuse discuții purtate de procurorul șef al Serviciului Teritorial Ploiești - Onea Lucian cu inculpatul Cosma Vlad, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

1. Vlad Cosma, inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, a prezentat denaturat situația dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.

2. Relevant este că, anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia s-au prezentat în mod repetat la șeful Serviciului Teritorial Ploiești și, în lipsa acestuia, la alți procurori/ofițeri de poliție judiciară – ultima dată vineri, 9 februarie 2018 – cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situație juridică favorabilă lui și tatălui său - inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu în același dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat și fiul său).
În concret, procurorilor li se cerea să nu deruleze o anchetă penală cu privire la presupuse infracțiuni aflate în legătură cu dosarul deja trimis în judecată, precum și să întocmească și să elibereze un înscris care să îi folosească inculpatului Cosma Mircea la îmbunătățirea situației juridice în dosarul aflat la ICCJ, în faza procesuală a apelului.
Persoanele respective au atras atenție procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje, special realizate pentru compromiterea procurorilor și ofițerilor de poliție care au instrumentat mai multe cauze penale, printre care și cel privindu-i pe inculpații sus menționați.

Transcriere discuție dintre persoană din anturajul lui Mircea Cosma și ofițer de poliție de la ST Ploiești - 09.02.2018 

Persoană: … Duminică iese pe televizor. Și-au făcut niște înregistrări, niște chestii de genul ăsta… și vor să iasă pe televizor să distrugă pe toată lumea. 
… N-am ce să fac! Că asta… că n-au… Au făcut, au aranjat tot! Să… Vor să iasă duminică, să iasă pe televizor cu ele. 
… Nici nu v-am spus!… Și dacă va fi un scandal foarte mare și o bășică foarte mare, care va exploda, pentru că el are niște chestii foarte, foarte… 
… O să iasă un scan… o să iasă un scandal fantastic, că se duce la presă, care presa e împotriva voastră! Și o să fie o… întreg scandal. Eu acuma vă spun decât… vă spun… vă trag un semnal de alarmă… Adică, ce puteți să faceți?… că nu puteți să le faceți, că el le are… Oricum sunt toate date, montate…
… Ei au ce au, că… ăla mi-a zis: ”…Domn’e (…) nu mi-au dat nici măcar o caracterizare pentru tata!” 
… Dumneavoastră trebuie să înțelegeți, că nu e de glumă! Au făcut niște discuții mari pe la C.S.M., pe la CONSILIUL MAGISTRATURII, pe la ÎNALTA CURTE… tot felul de discuții… cu S.R.I.-ul… s-au înțeles… au fost toți, împreună, la SEBI GHIȚĂ, în… în ăsta, cum îi spune? În… ă… în SERBIA.
… Au avut pe-acolo discuții… le-a arătat… au montat împreună… Sunt montate oficial cu ăia după la R.T.V., cu GÂDEA, de la ANTENA 3… Deci, nu… nu e un scăndăluț!
… E ditamai regia făcută! O să transmită două posturi în direct… și ROMÂNIA TV… și ANTENA 3! ANTENA 3 o să fie în direct, cu totul, absolut…! 
… Doamna… trebuie găsită o variantă prin care să scăpați de ăștia după cap, că o să vi se rupă picioarele la toți! Credeți-mă, s-au făcut niște…! 
Ofițer DNA: Ce variantă? Care ar fi varianta? 
Persoană: Nu știu! Să-l lăsați, dracu’, în pace! 
…trebuie să ne așezăm undeva, să căutăm o variantă, să pice la o pace, să facă într-un fel, că o să vadă ce recul o să aibă prima… 
….Duminică apare… Trebuia să apară pe data de 15… eu știam ceva, n-am fost sigur… da’ am avut noi… ne-a amânat nouă procesu’… și acum avem pe 18 proces… și s-ar putea să fie ultimul, că încep dezbaterile și… a zis … „Ce să mai fac cu alea, dacă mă duc la pușcărie?”
…Cu cât ajungi mai sus, căderea e în jos… și eu acuma vă spun în felul următor… asta, așa… fac o discuție… și uit că am făcut-o! Vedeți-vă de pielea dumneavoastră, că sunteți la fel de băgată ca și ceilalți!
… Este vorba și de serviciul, și de salariile, și …[neinteligibil]…, și de familia dumneavoastră. 

…Da! Eu, cu ochii mei am văzut! Mi-e milă de dumnea… Eu vă spun cinstit! Vedeți-vă de pielea dumneavoastră! 
…Oamenii-s nebuni! Nu vă dați seama ce filme au făcut, ce discuții, ce îmbârligări! Au discuții cu CIUTACU, cu… cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu… cu douăzeci de inși… cu VICOL, cu BLAGA, cu UDREA, cu BICA, care intră în direct de nu știu unde, cu PONTA, care nu știu ce vine să zică. O să fie un scandal monstru! N-au vrut să facă chestia asta c-a picat Guvernu’ și n-au vrut să …[neinteligibil]… una cu alta! Cu DRAGNEA, care îi cere schimbarea lui KÖVESI… cu înregistrări, în care discută NEGULESCU la telefon…
… E ticluită ca lumea și sunt pregătiți rău de tot! 
… Și după ce vedem primul set și vedem impactul care este… o să vă dau un telefon, că vin… și vedem. 

Transcriere discuție dintre o altă persoană din anturajul familiei Cosma și procuror ST Ploiești - 29.01.2018 

Persoană: Nu! Problema e că… o să înceapă un mare scandal la ANTENA 3… și v-au filmat… și pe dumneavoastră…...Nu știu! Au intrat doi… cablați cu interfoane, cu camere, cu tot…
… Intră și GHIȚĂ de la BELGRAD, în direct… S-a dus VOICULESCU acolo… Adică, e o chestiune amplă, care e numa’ pe D.N.A. Ploiești!.... VLĂDUȚ COSMA. Are termen în februarie și acuma vrea să dea drumul…
…Și… concluziile ajung la KÖVESI. că de aia s-a dus VOICULESCU, că vor să... habar n-am!… ă… știu doar că o să le dea drumu’… la ANTENA 3, la GÂDEA, …, tot se duc, fac repetiții… montaje. Serios!
… Da, nu știu. Că miza e alta, miza e de distrugere, nu de cancan! 
… Adică, nu e o situație de cancan, că vor să dea niște înregistrări! Ideea e să-l distrugă pe domnul ONEA… nu știu!… să ajungă la KÖVESI… Dacă e și VOICULESCU băgat… și GHIȚĂ… în treaba asta, e o chestiune mai serioasă! Nu e făcută doar așa, de… VLĂDUȚ!”, condform documentului citat.

DNA a precizat că nu poate oferi amănunte în plus în legătură cu acele discuții și nici nu poate face publică identitatea interlocutorilor dat fiind că interceptările sunt probe dintr-un dosar de șantaj.

Cum a înregistrat Vlad Cosma discuțiile cu procurorul Lucian Onea

”Difuzarea înregistrărilor, cum - de altfel - a afirmat și unul dintre cei doi interlocutori, are ca scop compromiterea procurorilor și a ofițerilor de poliție care au instrumentat cauzele privind pe Cosma Mircea, Cosma Vlad și pe fostul deputat Ghiță Sebastian Aurelian, în condițiile în care, așa cum am menționat, pe rolul ICCJ se află dosarul penal cu termen la data de 19 februarie 2018.
La acest moment, alte detalii nu pot fi furnizate, deoarece aspectele menționate fac obiectul unui dosar penal având ca obiect, între alte infracțiuni, și infracțiunea de șantaj”, conform comunicatului de presă.

Tot luni, pentru prima dată, DNA Ploiești a organizat o conferință de presă în timpul căreia procurorul șef al structurii, Lucian Onea, a făcut o serie de declarații menite a răspune acuzațiilor lui Vlad Cosma.

În cadrul conferinţei de presă, Lucian Onea a spus că „nu au existat metode ilegale de investigare şi nici înţelegeri cu inculpaţii. Niciodată nu am falsificat probe în dosar. Au mai existat situaţii, am avut controale de la Inspecţia Judiciară şi s-a constatat că la DNA Ploieşti s-a respectat legea.”

”La DNA Ploieşti nu există vreo situaţie în care probele să fie constatate ca nelegal administrate.”


”Am fost avertizaţi de persoane din anturajul familiei Cosma că vor urma atacuri în presă, dar noi nu am cedat presiunilor şi nici nu vom ceda”.

„Tot ceea ce s-a prezentat la televizor este o variantă personală făcută de Vlad Cosma care speră ca până la următorul termen de judecată să influenţeze organele judiciare. Indiferent de intimidări sau de şantaj nu o să cedăm presiunilor, nici eu şi nici colegii mei. Vom lucra în acelaşi mod şi vom fi din ce în ce mai mobilizaţi”, a mai declarat procurorul şef.

Lucian Onea: „Este posibil ca acea voce din înregistrări să fie a mea. O să se facă verificări.”

„La DNA Ploieşti procurorii sunt independenţi. Nimeni, nici doamna Koveşi, nu intervine în activitatea lor. Niciodată nu m-am întâlnit cu Vlad Cosma în afara instituţiei şi nu am vorbit cu el pe telefon”, a mai declarat Lucian Onea.

Procurorul şef al DNA Ploieşti a spus că în acest moment este deschis un dosar penal în care DNA-Structura Centrală investighează acest şantaj realizat prin intermediul acestor înregistrări.

Lucian Onea a mai spus că niciodată nu au existat presiuni asupra familiei Cosma făcute de DNA Ploieşti. 

„Aceste lucruri, pe mine şi pe colegii mei, nu ne demobilizează”, a conchis procurorul-şef. 

Întrebat dacă  vocea care apare în înregistrările audio prezentate de Vlad Cosma au fost realizate în sediul DNA Ploieşti, Onea a precizat:

”Am avut multe discuţii cu multe persoane inclusiv cu Vlad Cosma în sediul acestei instituţii. La intrare persoanele nu sunt verificate decât până la un anumit nivel. Nu dezbrăcăm oamenii atunci când intră în instituţie. Pot face înregistrări. Noi nu ne-am ferit niciodată de afi înregistraţi pentru că nu avem înţelegeri nelegale cu nimeni. Dacă a făcut înregistrări, e problema lui”.