Ultima editie tiparita in format pdf

Elevi de la C.N. „I.L. Caragiale” din Ploiești”, primiți de Majestatea Sa Margareta la Palatul Elisabeta

Publicat pe 2018-01-26 15:45:56Mihail Marinescu

10 ani de la înființarea Alianței Colegiilor Centenare din România
Marți, 23 ianuarie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a primit, la Palatul Elisabeta, vizita elevilor de la șase colegii centenare din București, Ploiești și Giurgiu. Alături de Majestatea Sa s-a aflat Principele Radu. Printre colegiile din localitățile amintite s-a aflat și Colegiul Național „I.L. Caragiale” din Ploiești, elevii fiind însoțiți, la întâlnirea cu Majestatea Sa Margareta, de către prof. Carmen Băjenaru – directoarea colegiului. Întâlnirea a avut loc în Sala Regilor și a reunit, în total, peste o sută de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, precum și cadre didactice. Alături de colegiul ploieștean, la activitate au mai fost Colegiile Naționale „Sf. Sava”, „Gheorghe Lazăr”, „Mihai Viteazul”, „Iulia Hașdeu” din București, „Ion Maiorescu” din Giurgiu, membre ale Alianței Colegiilor Centenare din România. „Suntem mereu foarte fericiţi când putem întâlni generaţia tânără. Tatăl meu, Regele Mihai I, a fost foarte legat de tineri şi noi o să continuăm acest legământ al Regelui pentru că voi sunteţi viitorul ţării şi ţinem mult la dumneavoastră”, a spus Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, în deschiderea evenimentului. De asemenea, Alteța Sa Regală Principele Radu a amintit, în discursul său, că întâlnirea de la Palatul Elisabeta „are loc în ajunul sărbătorii Unirii Principatelor Române şi deschide seria de evenimente care omagiază atât Marea Unire, cât şi extraordinarul sacrificiu din Primul Război Mondial”. În cuvuntarea sa, prof. George Cazacu, preşedintele Alianței Colegiilor Centenare, cadru didactic la Colegiul Naţional “Sf. Sava” din capitală. Alianţa Colegiilor Centenare din România împlineşte anul acesta zece ani de la înfiinţare şi s-a aflat sub Înaltul Patronaj al Regelui Mihai I al României. Prof. Carmen Băjenaru, directoarea C.N. „I.L. Caragiale” din Ploiești a afirmat, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, că „a fost o mare bucurie pentru reprezentanții Colegiului „I.L.Caragiale” Ploiești să fim prezenți și să ne reîntâlnim cu Altețele Lor Regale. Așa cum sublinia, în cuvântul său, președintele Alianței, cel mai important lucru care le diferențiază pe Colegiile Centenare de alte școli din țară care pregătesc elevi pentru unversitățile din România și străinatate este cultura generală – bagajul care ne însoțește o viață întreagă. Se adaugă tradiția și mândria de a fi parte a unei școli care a dat de-a lungul timpului mari oameni de știință și de cultură. Am prezentat Alteţelor Lor Regale pe unii din cei mai reprezentativi elevi ai noștri, adică pe elevii de aur și argint de la concursurile internaționale, dar și pe elevii claselor a 12-a admiși la Universitatea Cambridge, Imperial College, USL din Marea Britanie”, a comentat prof. Carmen Băjenaru.