Ultima editie tiparita in format pdf

În urma unei consultări publice a rezultat că temele pentru acasă conduc la neliniște, îngrijorare, stres!

Publicat pe 2017-12-14 12:44:40Mihail Marinescu

După cum probabil se ştie, Ministerul Educației Naționale (MEN) şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei au organizat, în perioada 7 – 20 noiembrie a.c., o consultare publică, la nivel național, privind rolul temelor pentru acasă. Au participat, completând integral un chestionar on-line, 70.952 de actori din învățământul preuniversitar, dintre care 27.383 părinți (84% - mame), 32.786 de elevi și 10.783 de cadre didactice din toate județele țări, după cum se prezintă într-un comunicat al MEN. În urma analizei răspunsurilor primite, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a elaborat un raport care include rezultatele și concluziile acestei consultări publice. Astfel, conform studiului, temele pentru acasă sunt considerate utile și necesare pentru îmbunătățirea învățării de cei mai mulți dintre respondenți. Cu toate acestea, se constată o preponderență a temelor repetitive, monotone și dificile, care întăresc ceea ce s-a predat la clasă. Profesorii se centrează pe explicarea sarcinilor și pe feedback-ul frontal, în timp ce elevii și părinții își doresc teme diferențiate, provocatoare, pe care să le rezolve creativ și eventual în echipă. Mai mult de jumătate dintre profesori declară că nu dau teme pentru vacanță. De evidenţiat faptul că 75%-80% dintre elevii şi părinții care au completat chestionarele consideră că temele sunt adesea prea obositoare şi prea multe şi că acestea consumă o mare parte din timpul liber. Un alt efect negativ face referire la faptul că temele pentru acasă conduc la neliniște, îngrijorare sau stres. Această afirmație este susținută cu prioritate de către părinți (70,7%) şi de către elevi (67,8%), în ponderi mai ample la liceu şi la gimnaziu, unde şi complexitatea temelor este mai mare. În același timp, aproape 80% dintre părinți afirmă că elevii au nevoie de sprijin în rezolvarea temelor. În privința adoptării unui act normativ care să reglementeze rolul temelor pentru acasă și timpul necesar efectuării acestora, opiniile cadrelor didactice sunt polarizate: o parte consideră că temele pentru acasă trebuie să beneficieze de o reglementare juridică pentru o raportare la un cadru comun, evitându-se astfel excesele legate de volumul temelor, gradul de dificultate, timpul necesar efectuării acestora etc. La polul opus se situează opinia potrivit căreia această chestiune trebuie să fie și poate fi gestionată de către profesioniști (cadrele didactice), în funcție de particularitățile fiecărei clase, reglementarea acestei problematici fiind văzută drept o constrângere a libertății de acțiune a profesorilor. Fetele şi băieții se raportează la teme în mod diferit. La nivel general, ponderea elevilor care susțin efectele pozitive ale temelor este mai mare în rândul fetelor, comparativ cu băieții. Recomandările respondenților susțin acordarea unei atenții speciale nu doar tehnicilor de învățare independentă, care contribuie la formarea unor deprinderi de rezolvare independentă a unor sarcini, transferabile în efectuarea temelor pentru acasă, ci și tehnicilor de lucru în echipă, care contribuie la exersarea competențelor de comunicare, negociere, management al timpului etc., competențe transferabile în realizarea unor teme de grup. Alte propuneri vizează nevoia de stabilire a unor teme pentru acasă cu caracter interdisciplinar sau transdisciplinar, alternarea temelor clasice, tradiționale, cu cele cu caracter practic-aplicativ, legate de viața reală (proiecte, machete), diferențierea între teme zilnice și teme cu termen mai lung de realizare (săptămânal, bilunar, lunar, semestrial) pentru formarea/dezvoltarea abilităților și competențelor elevilor legate de managementul timpului, a responsabilității etc. În comunicatul respectiv se reaminteşte faptul că demersul consultativ al MEN şi al ISE are ca obiective corectarea unor disfuncționalități semnalate și identificarea unor noi abordări în ceea ce privește rolul temelor în procesul de învățare. Studiul integral și sinteza de cercetare sunt disponibile pe site-ul Institutului de Științe ale Educației: http://www.ise.ro/temele-pentru-acasa-raport-de-consultare-nationala.