Ultima editie tiparita in format pdf

Trei noi apeluri de proiecte, în valoare de 258 milioane euro, pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale

Publicat pe 2017-12-05 16:55:14Mihail Marinescu

Cu ocazia unei videoconferinţe cu inspectorii şcolari generali din ţară, la care au fost invitaţi să asiste şi reprezentanţi ai mass-media, acţiune care a avut loc marţi, 5 decembrie, prof. Liviu Marian Pop – ministrul Educaţiei Naţionale, a anunţat că ministerul pe care-l conduce, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) au lansat marţi, 5 decembrie, trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 258 milioane euro. Obiectivul îl reprezintă finanțarea prin Programul Operaţional Regional (POR) a investiţiilor în infrastructura educațională din învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, din învățământul obligatoriu şi din învăţământul profesional şi tehnic. „Venim astăzi (n.n. 5 decembrie 2017) cu o veste bună, o veste pe care sistemul de învățământ preuniversitar o așteaptă: asigurăm finanțarea infrastructurii educaționale din învățământul preuniversitar prin fonduri europene. Din perspectiva reformei pe care ne-am asumat-o prin programul de guvernare, modernizarea infrastructurii școlare este o condiție eminamente necesară. Iată că facem încă un pas, unul care se adaugă celor făcuți până acum, prilej pentru mine să-i mulțumesc domnului ministru Marius Nica pentru tot sprijinul acordat”, a declarat ministrul Liviu Marian Pop. La videoconferinţă, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, au participat prof. Nicolae Angelescu – inspector şcolar general, prof. Liliana Ţenescu – inspector şcolar general adjunct, prof. Horia Victor Toma – inspector şcolar general adjunct, prof. Aurel Graur - inspector şcolar pentru proiecte, alături de unii reprezentanţi ai presei locale. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Autoritatea de Management pentru POR estimează că peste 10.000 de copii de vârstă foarte mică și preșcolari, peste 19.000 de școlari și peste 6.000 de elevi în licee tehnologice sau şcoli profesionale vor beneficia de infrastructura educațională modernizată cu ajutorul acestor proiecte. Proiectele propuse spre finanțare vor avea în vedere investiții în construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea, echiparea infrastructurii educaţionale pentru educația timpurie antepreșcolară (creșe) și preșcolară (grădinițe), pentru învățământul general obligatoriu (şcoli I-VIII, inclusiv nivelul clasei pregătitoare), respectiv pentru învăţământul profesional şi tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții (licee tehnologice şi şcoli profesionale). Pot depune cereri de finanțare prin sistemul MySMIS2014 unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile publice locale, instituțiile administraţiei publice locale aflate în subordinea sau coordonarea autorităţii publice locale, în calitate de potențiali beneficiari. Intervalul în care pot fi depuse aplicațiile este 4 ianuarie - 4 mai 2018. Vor putea primi finanțare proiecte de minimum 100.000 euro, a căror valoare cumulată se va ridica la maximum 110,2 mil. euro (fonduri nerambursabile) în cadrul apelului dedicat învăţământului antepreşcolar şi preşcolar, la 111,4 mil. euro în cazul apelului dedicat învăţământului obligatoriu, respectiv la 36,7 mil. euro în cazul apelului referitor la creșterea gradului de participare la învăţământul profesional şi tehnic şi învăţare pe tot parcursul vieţii. Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management.