Ultima editie tiparita in format pdf

„România, singura ţară din UE care are profesori necalificaţi”, afirmă ministrul Educaţiei

Publicat pe 2017-11-29 12:43:38Mihail Marinescu

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, recent, că România este singura ţară UE care are profesori necalificaţi, în această situaţie fiind 2% dintre cadrele didactice, deşi masteratul didactic este prevăzut în Legea Educaţiei de şase ani, relatează Agerpres. Acesta a subliniat că situaţia se va schimba în anii următori pentru că „finanţarea de anul viitor a locurilor de licenţă va fi strâns legată cu nevoile învăţământului preuniversitar”. De asemenea, Pop a mai spus că pregăteşte o metodologie pentru învăţământul ante-preşcolar. „Încă mai avem profesori necalificaţi şi profesori neformaţi. Sunt două categorii de colegi ai noştri pentru care avem alocate resurse importante. Avem bani europeni exact pe subiectul acesta. 2% dintre colegii noştri profesori sunt necalificaţi. Aici avem măsuri, intervenim că în următorii trei ani să fie toţi calificaţi. (...) Finanţarea de anul viitor a locurilor de licenţă va fi strâns legată cu nevoile învăţământului preuniversitar. Am spus asta la Consiliul Naţional al Rectorilor. Este nepermis că noi să finanţăm 62.000 de locuri ca Minister al Educaţiei şi universităţile să nu producă resursa umană pentru preuniversitar în totalitate. Avem masterul didactic pus în Legea Educaţiei de şase ani, nu s-a făcut deloc. Nu ştiu a cui este vină sau nu este vină. (...) Universităţile să ne spună: doresc să facă masterul didactic? Dacă nu doresc, ce punem ca să pregătim profesorii din preuniversitar? (...) Suntem singura ţară din UE în care avem profesori necalificaţi. (...) Avem necalificaţi şi în Bucureşti, cu studii medii chiar”, a explicat Pop, la o dezbatere organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. „O să facem şi cadru metodologic pentru prima dată în învăţământul ante-preşcolar şase luni - trei ani. Şi acolo vom avea sumă consistentă. Alături de autorităţile locale, universităţi, minister vom crea cadru metodologic pentru creşe. Degeaba construim creşele, dacă nu ştim ce facem în ele şi cu cine facem”, a mai subliniat ministrul Educaţiei.