Ultima editie tiparita in format pdf

Scandal în liceul Cuza din Ploieşti: Doi elevi au fost tunşi de dirigintă în clasă, chiar în timpul orei!

Publicat pe 2017-11-22 16:27:32

Scandal fără precedent la Colegiul Alexandru Ioan Cuza din Ploieşti, acolo unde doi elevi din clasa a VII-a au fost tunşi în clasă chiar de către diriginta lor, profesor de matematică. Părinţii elevilor, nemulţumiţi de faptul că profesorul a umilit copiii în faţa colegilor, au cerut socoteală conducerii unităţii de învăţământ.

Magda Vasile, profesor de matematică în cadrul colegiului Al.I. Cuza din Ploieşti, dirigintă la clasa a VII-a, a tuns câte o şuviţă din părul a doi băieţi chiar în timpul orei de dirigenţie care a avut loc vineri, 10 noiembrie. Profesoara susţine că totul a fost în spirit de glumă şi că nu a avut intenţia să-i traumatizeze pe cei doi băieţi, motivul acestei dispute fiind felul în care elevii îşi poartă părul în formă de „moţ de samurai”, considerat indecent de cadrul didactic şi contrar regulamentului şcolar. „Sunt profesor serios care încearcă să-i determine pe elevi să-şi găsească un drum, o ţinută care să-i facă să se descurce când vor ieşi din băncile şcolii. Consider că elevii noştri au egalitate de şanse şi atunci încerc să construiesc în ei un simţ civic. Relativ la ce s-a întâmplat vinerea trecută, pot să spun că în cadrul orei de dirigenţie, în mod repetat, le-am explicat ce trebuie să facă. Elevii vin la şcoală cu un fel de moţ gen samurai în vârful capului, iar când îşi dau acel moţ jos sunt în permanenţă preocupaţi să-şi aşeze freza, să fie într-o formă anume, să aibă un look, nemaifiind atenţi la ceea ce se întâmplă în clasă. În mod repetat colegii mei mi-au spus că nu sunt atenţi la oră, că nu-şi iau notiţe, că nu fac ceea ce trebuie din punctul acesta de vedere. În acea oră de dirigenţie, am reluat această discuţie pentru că tocmai primisem nişte informări că la alte ore nu fac ceea ce trebuie şi atunci le-am spus să se tundă pentru săptămâna viitoare. Copiii au început în clasă să-şi măsoare unul altuia părul pentru că au considerat că nu au depăşit o limită a regulamentului. Unul avea 12 centimetri, altul vreo 14 centimetri. Discuţii au mai avut loc şi la alte ore de dirigenţie şi la şedinţa cu părinţii. În urma discuţiilor repetate, unii dintre băieţi s-au tuns şi chiar au constatat că le stă mult mai bine. Când ei au început să se măsoare şi au constatat că sunt cu dimensiunile de păr mult peste ceea ce ar trebui să fie, am spus sub formă de glumă, că eu, fiind profesor de matematică, n-aş şti să-i tund, să se ducă la frizer, pentru că acesta este singurul în măsură să-i tundă. Eu aş fi putut, eventual, să-i tund cu o formă geometrică, pentru că tocmai terminasem de predat patrulaterul. (…) Unul dintre copii avea o foarfecă pe care mi-a împrumutat-o (…) M-am apropiat de elevul Ioniţă Rareş, el a fost cel mai apropiat de mine, nu a fost în niciun fel împotriva apropierii mele de el. Din partea din spate am luat între vârful degetelor o mică şuviţă din care am tăiat, într-adevăr, zece firişoare de păr de o lungime de un centimetru – un centimetru jumătate, şuviţă pe care i-am pus-o pe caiet în aşa fel încât să vadă că nu a fost tuns, traumatizat, în niciun fel agresat. A fost tot timpul de acord, a râs, în niciun caz intenţia mea nu a fost denigratoare la adresa copiilor. A mai fost un elev căruia i-am aplicat acelaşi tratament, să zicem. S-a distrat. În momentul în care i-am pus şuviţa pe caiet s-a dus să o arunce la gunoi, iar eu le-am explicat copiilor aşa: ceea ce vi se pare că este o traumă, faptul că cineva vă pune să vă tundenţi nu înseamnă decât că vă creaţi voi o altă imagine. Faptul că le lipseşte o mică şuviţă din perişor nu le-a schimbat cu nimic nici imaginea, nici nu au fost traumatizaţi şi nici nu au fost vreo secundă în pericol”, a declarat profesoara de matematică.

Pe de altă parte, directorul colegiului, Rodica Popescu, a recunoscut că gestul profesorului de matematică este incalificabil şi a precizat că acesta va suporta consecinţele. Totuşi, Rodica Popescu a invocat faptul că şi elevii au partea lor de vină atâta vreme cât şcoala are un regulament pe care trebuie să îl respecte toţi copiii, regulament care prevede ca lungimea maximă a părului la băieţi să nu fie mai mare de cinci centimetri.

„Vorbim despre o acţiune care s-a derulat la ora de dirigenţie, la o clasă a VII-a, în care doamna profesoară a reluat problemele regulamentului şcolar. Una din problemele regulamentului şcolar este purtarea uniformei şi ţinuta care trebuie să fie decentă. S-a făcut referire mai cu seamă la ţinuta băieţilor. În această clasă sunt câţiva copii care au părul neregulamentar, adică necorespunzător cu ceea ce prevede regulamentul nostru şcolar. Au fost atenţionaţi. S-a reluat discuţia asupra atitudinii copiilor faţă de regulamentul şcolar şi, împreună cu copiii, doamna dirigintă a stabilit că este bine să verificăm cum stăm cu ţinuta, mai cu seamă cu părul copiilor. La regulamentul şcolar, pe care eu consider că la momentul acesta nu ar fi drept să-l comentăm, pentru că el este ajustat anual şi aprobat în consiliul de administraţie la care participă toţi cei care trebuie, de la elev până la director, care sigur că ajustează acolo unde trebuie şi în continuare în regulament, este prevăzută uniforma şcolară şi ţinuta decentă a copiilor. Acum avem de-a face cu nişte copii de clasa a VII-a care sunt în curs de formare, de constituire a personalităţii, de primit sfaturi din partea părintelui spiritual la nivelul instituţiei, acesta care se numeşte dirigintele clasei. Sigur că vrea ca toţi copiii din clasă să respecte regulile instituţiei, dacă vorbim de reguli stabilite de o majoritate. A constatat că sunt copiii dispuşi să fie verificaţi. Toţi. Şi aceşti doi copii despre care se face vorbire că au fost tunşi, lucru care este fals, copiii nu au fost tunşi la ora de dirigenţie, nu au fost tunşi în spaţiul instituţiei, ci doar s-a făcut referire la ce înseamnă să îi tunzi şi cine face acest lucru. Doamna dirigintă, din primele informaţii, a făcut acest gest. A primit o foarfecă de la un copil şi din şuviţa din spate – aceşti doi copii au părul mare şi îl poartă legat într-un coc – ei au desfăcut părul şi, fără să fie forţaţi sau ameninţaţi, de bună voie şi într-o veselie a clasei, copiii au acceptat să li se taie un pic din păr, să demonstreze doamna dirigintă că nu e frizer, că nu ştie să tundă şi că ei ar trebui să se tundă la frizer. Au fost tunşi în spirit de glumă, în clasă era veselie, copiii şi-au măsurat părul între ei ca să scoată în evidenţă că majoritatea copiilor sunt tunşi regulamentar şi că aceşti doi elevi, nu. (…) În regulamentul şcolar, la băieţi scrie că lungimea părului trebuie să fie de 5 centimetri. Regulamentul este public, în fiecare sală de curs este afişat acest regulament. La prima şedinţă, părinţii semnează că au luat la cunoştinţă despre regulile instituţiei. Doamna profesor deja a declarat în scris. Dumneaei consideră că a greşit, că la antrenul copiilor din clasă s-a lăsat dusă de val. (…) Eu nu aş face aşa ceva şi cred că nici dumneaei nu şi-a propus să facă aşa ceva, nu a fost făcută cu intenţie, dar a făcut-o, din păcate. Îmi exprim părerea de rău că s-a întâmplat aşa. Profesorii nu au voie să se atingă de elevi. Există Statutul cadrelor didactice, există Codul de etică, există procedură de derulare a activităţii profesorului în instituţie. Deci doamna profesoară a greşit şi va răspunde pentru asta. Sigur doamna profesoară va fi sancţionată. Ce sancţiune va primi nu pot să vă spun acum, există o comisie care va decide asta. Părinţii copiilor au răspuns anterior acestei situaţii că nu sunt de acord ca fiii lor să fie tunşi. Azi, mâine nu vom propune schimbarea regulamentului, nu în timpul unui joc. Repet, copiii nu au fost tunşi, li s-a ajustat părul, a fost un gest al profesoarei incalificabil, dar copiii nu au fost tunşi. (…) acest regulament a fost votat de o majoritate, asta consider eu că înseamnă democraţie. Eu personal sunt de acord cu această prevedere ca nivelul firului de păr să fie de cel mult 5 centimetri pentru că dacă lăsăm doar formularea <<ţinută decentă>>, fiecare înţelege prin decenţă ce vrea în România. Fiecare părinte poate spune că decent înseamnă ca fiul meu să poarte părul lung”, a declarat directorul liceului.

Părinţii celor doi elevi, victimele profesorului de matematică, au venit la şcoală pentru a rezolva pe cale amiabilă acest conflict. Tatăl unuia dintre elevi a precizat că nu intenţionează să depună o plângere penală, ci vrea ca totul să se termine într-o manieră decentă.