Ultima editie tiparita in format pdf

Indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie a fost de 105,3% în Prahova

Publicat pe 2017-10-30 11:47:24Mihail Marinescu

Indicele producţiei industriale, în luna august 2017, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, calculat ca serie brută, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 105,4%, ne informează Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova. Aceeaşi sursă precizează că, în luna august 2017, față de luna corespunzătoare din anul 2016, indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie pe total, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 105,3%. Exporturile de bunuri din județul nostru, în primele şase luni din 2017, au însumat 1.106.844 mii euro. Comparativ cu primele şase luni din 2016, exporturile au crescut cu 7,1%. Ţările partenere situate pe primele 5 locuri în derularea exporturilor din perioada 1 ianuarie-30 iunie 2017 (reprezentând 49,3% din total exporturi) au fost: 1. Italia (19,1%), 2. Germania (12,3%), 3. Franța (7,0%), 4. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (6,2%), 5. Republica Moldova ( 4,7%). În perioada raportată, importurile de bunuri, din județul Prahova, au însumat 1.606.086 mii euro. Comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2016, importurile au crescut cu 14,0%. Ţările partenere situate pe primele 5 locuri în derularea importurilor din primele şase luni anul 2017 (reprezentând 57,4% din total importuri) au fost: 1. Germania (23,1%), 2. Federația Rusă (13,7%), 3. Italia (8,2%), 4. Kazahstan (6,7%) 5. Polonia (5,7%). Deficitul comercial din perioada 1 ianuarie-30 iunie 2017 a fost de 499.242 mii euro, mai mare cu 123.930 mii euro (+33,0%) decât în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2016 .