Ultima editie tiparita in format pdf

Ziua Mondială a Educaţiei, sărbătorită cu activităţi la CN „Mihai Viteazul”

Publicat pe 2017-10-06 12:49:06Mihail Marinescu

În toată lumea s-a sărbătorit, pe 5 octombrie, Ziua Mondială a Educaţiei. În România, această zi este dedicată activităţilor extraşcolare şi în care nu se susţin cursuri. Ministerul Educaţiei transmite, pe site-ul instituţiei, că unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice, potrivit planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, Ziua Mondială a Educaţiei. Printre cei care au marcat prin activităţi Ziua Mondială a Educaţiei s-au numărat şi elevii clasei a Va G de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti. Coordonaţi de prof. diriginte Octavia Maria Popescu, ei au realizat activitatea intitulată „Profesorul ideal”. „Boboceii de la gimnaziu au realizat compuneri interesante pe această temă şi am aflat că, în accepţiunea lor, profesorul ideal trebuie să fie: pasionat de munca sa, răbdător, original, optimist, să fie un prieten adevărat, să fie glumeţ, deschis la nou, diplomat şi creativ”, ne-a declarat prof. Octavia Maria Popescu. Elevii au realizat şi câteva planşe foarte interesante, iar la finalul activităţii, „piticii” au lansat în aer baloane, nu înainte ca fiecare copil să noteze pe balon cea mai importantă calitate a profesorului ideal, în opinia lor şi au urmărit cu entuziasm cum acestea se înălţau.