Ultima editie tiparita in format pdf

30 iulie - duminica a VIII-a după Rusalii

Publicat pe 2017-07-25 14:42:35Preot Ştefan Al. Săvulescu

În timpul verii, credincioşii de la ţară îşi duc traiul mai mult în mijlocul naturii. De dimineaţă până seara şi de foarte multe ori şi în timpul nopţii, la limina lunii, ei se înfrăţesc cu pământul prin muncă. Acolo ia seama cum creşte spicul de grâu. Ei se pregătesc pentru rod, se minunează de covorul de flori al câmpului, privesc cum aleargă albinele şi cum zboară păsările cerului. Toate ale firii par că îl caută şi îl mărturisesc pe Dumnezeu.

Strângând roadele de pe câmp, ei îşi dau seama că în fiecare rod, în fiecare bob de grâu este o împletire tainică întru strădania omului, întru sudoarea frunţii lui şi îbntre binecuvântarea lui Dumnezeu care dă ploaie la bună vreme şi lumina binefăcătoare a soarelui.

Când seamănă sau culege roadele, credinciosul de la ţară îşi descoperă fruntea şi îndreaptă un gând, o rugăciune de cerere sau de mulţumire lui Dumnezeu, ca şi când ar face o slujbă în care mărturiseşte: „Ale tale dintru ale tale sunt toate, Doamne, însuşi Domnul nostru Iisus Hristos învăţându-i pe oameni tainele împărăţiei lui Dumnezeu, s-a folosit de anumite pilde luate din firea înconjurătoare. Voind să arate felul diferit în care se comportă oamenii faţă de cuvântul lui, Dumnezeu a spus minunata pildă a semănătorului.

Datoria noastră este să muncim, să arăm, să semănăm şi să îngrijim mereu pământul. Dumnezeu binecuvântează munca şi trimite ploaie şi soare la bună vreme. Omul este o fiinţă lăsată de Dumnezeu şi care are trup şi suflet. Precum trupul are lipsă de hrană, de aer, de lumină, de îmbrăcăminte, tot astfel sufletul are foamea şi setea lui. Iar această foame şi sete a sufletului o poate astâmpăra din plin numai adevărul şi credinţa în Dumnezeu. Relatând minunea înmulţirii pâinilor, Sfântul Evanghelist Ioan ne arată că Mântuitorul a vorbin cu prilejul acesta nu numai despre pâinea care satură trupul, ci şi despre „pâinea vieţii”.

Auzind aceste cuvinte, mulţimile au zis: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta”. Dacă suntem datori să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne dă pâinea cea de toate zilele, cu atât mai mult suntem datori să-i mulâumim că ne-a trimis din cer „pâinea cea cerească”, pe Iisus însuşi. Ce mare lucru, ce mare bucurie este aceasta, să ştim că Iisus Hristos este pentru noi „Pâinea vieţii veşnice”. Aşa de mult ne iubeşte Hristos, încât înainte de patima sa cea de bună voie a aşezat taina unirii noastre cu El pentru totdeauna, prin Sfânta Împărtăşanie. La Cina cea de Taină, Iisus a împlinit făgăduinţa de a nu-i părăsi pe Sfinţii Apostoli şi a lăsat testamentul unirii cu toţi cei ce cred în El prin Taina Sfintei Împărtăşanii. Iată dat, taina cea mare, taina unirii noastre cu Hristos, taina prin care Iisus Hristos este „Pâinea cea vie”. Ca să devină Pâinea vieţii, Hristos s-a jertfit pe sine şi s-a dăruit pentru noi. El primeşte de bună voie să se jertfească pentru noi pe cruce şi să ni se dea ca Pâine a vieţii veşnice, dar în acelaşi timp el ne cheamă şi ne ajută permanent ca să fim şi noi pâine pentru semenii noştri. Să ne dăruim pentru creşterea şi desăvârşirea lor pe drumul binelui, să le devenim folositori şi necesari ca pâinea. Să se simtă mereu prezenţa voastră lângă ei şi cu ei ca prezenţa unei hrane de care au nevoie, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.