Ultima editie tiparita in format pdf

Primele rezultate de la probele orale ale celor care doresc să devină şefi în şcoli!

Publicat pe 2017-07-20 10:50:22Mihail Marinescu

Au apărut primele rezultate ale probelor de interviu şi de analiză a CV-ului din cadrul concursului organizat pentru ocuparea posturilor de conducere din şcoli. Astfel, în prima zi, pe 19 iulie, după datele prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova pe site-ul său, mai toţi candidaţii prezenţi au luat punctaje de trecere, fiind declaraţi admişi, cu excepţia a două candidate, ambele din Câmpina. Una era pentru funcţia de director de la Colegiul Tehnic Forestier Câmpina şi cealaltă pentru Şcoala Gimanzială Centrală Câmpina. De asemenea, s-au înregistrat trei absenţe. Nu sunt afişate, însă, situaţiile de la şapte candidaţi, dintr-un total de 39, înscrişi pentru prima zi. Probele orale se susţin la Colegiul Tehnic „Toma Socolescu” din Ploieşti, locul în care s-a desfăşurat şi proba scrisă a concursului respectiv.