Ultima editie tiparita in format pdf

Cronica literară: UN ROMAN ÎN... CUPIDON MAJOR

Publicat pe 2017-07-12 10:25:43 Serghie Bucur

 Solara Ioana Maria Lupaşcu, pianista solistă a Filarmoncii Paul Cosntantinescu, este, spre onoarea ilustrei instituţii muzicale ploieştene, şi romancieră, încă una diuntre scriitoarele patetice, cu stil şi elevaţie de factură contemporană, autoarea romanului PRINŢUL BAGHETEI, apărut în 2008 la editura Meteor Press.

Construcţie polifonică, în maniera unei Simfonii, dinamică povestire a evenimentelor trăite pe insulele Maldive, sub tăvălugul tsunamiului din 24 decembrie 2004, de autoare – plecată  într-un turneu, şi de părinţii săi, în localitatea natală, istorisirea este marcată de un epicu felxibil, în mişcări aleatorii, ţesută de câteva personaje memorabile, precum Tatăl şi Mama autoarei, cât şi de lumea şi evenimentele care se extind concentric în jurul unui foarte mare şi distins dirijor român! Trama cărţii extrapolează timpuri sociale şi politice dramatice, peste care se proiectează fascinanta aventură a iubirii şi a dragostei între naratoare şi faimosul dirijor – demonul şi îngerul femeii care îl are maestru, soţ, apoi prietenul de un calibru moral şi profesional exemplar.

Epică în ritmuri gershwiniene, cu arcade gotice în imagistica romanului, dinamizată de personajele prinse în caruselul neştiut dar posesiv al destinului, romanul parcurge meridiane cu inserţii brahmsiene, legate de allegretouri din „Un american la Paris” şi din „Rapsodia albastră”, izbucnind, ca în romanul cu structură clasică, în fazele de recongnoscibilă evoluţie, panoramic. „În acel aprilie, cerul senin se odihnea deasupra elegantei faleze a oraşului Salonic, unde – începe romanciera periplul său – ne plimbam admirând clădirile de pe partea opusă malului, la Marea Mediterană. Aerul proaspăt, în care se împletea sarea mării şi dulceaţa florilor, ne întărea convingerea că anotimpul renaşterii se instalase pe deplin”. Start cu iz de ”Pânza de păianjen”, a Cellei Serghi, etern peisaj maritim constănţean.

Romanul e structurat, aidoma conceptului simfonic, pe 3 părţi sau mişcări, fiecare în capitole numeric variabile: Partea întâi – Liliacul alb, 53 de capitole, pe sărite: „Aplauze ca la zidul morţii”: Emanoil Elenescu”, „Samovarul lui Ceaikovski şi visul americam”, „Părintele Arsenie Boca”, „Dulceaţa sunetului: Ion Voicu”, „Un dirijor de geniu: Sergiu Celibidache”; Partea a doua – Avatarurile morţii „Tsunami”, „Facă-se voia ta, Tată”; Partea a treia – Trecute vieţi de domni şi de domniţe: „Călin Şoimu”, „Adina”, „Oameni şi cai”. Epilogul romanului e un „Da cappo al fine”, urmat de „Biografia” Ioanei Maria Lupaşcu (Născută la Brăila în 1977, absolventă a Conservatorului „George Enescu” Iaşi, studenta maestrului Lazar Berman, Accademia Europea di Musica („Solistă cu imense posibilităţi tehnice şi artistice”),  „Membră de onoare a Associazione Rumeni – Milano”, „Pianistă concertistă a Filarmonicii Paul Constantinescu Ploieşti”; „Corespondentă în Italia la ziarul Monitorul, distinsă cu Diplomă de Excelenţă”, „Carieră solistică în Italia, Elveţia, Croaţia, Slovacia, Lituania, Belgia, Turcia şi Spania”)

 „... Personajul în jurul căruia se construieşte naraţiunea Ioanei Maria Lupaşcu este marele dirijor şi violonist Ilarion Ionescu-Galaţi; portretul său este creionat dintr-o pulbere de amintiri cernute prin sita unor detalii expresive, rezultând o imagine complexă şi puternică, deopotrivă blândă şi autoritară” – ni se spune, dintr-o suflare, în prezentarea postată pe coperta a IV-a a romanului PRINŢUL BAGHETEI.

Tsunami-ul trăit în 24 decembrie 2004, de scriitoarea acestui dramatic roman, pe plaja insulelor Maldive: „Am văzut cum fiecare se prinde într-o strânsă îmbrăţişare de primul copac pe care îl găseşte liber şi aşa am făcut şi eu, m-am agăţat de primul palmier care nu fusese „ocupat” de altcineva. Nu ştiu cât a trecut până când zidul de apă a ajuns la noi, cred că foarte puţin, căci se mişca cu o viteză uluitoare, mai târziu am aflat că avea cam 500 km/oră. Ne-a lovit cu putere şi nu îmi pot aduce aminte cât a durat până a trecut peste noi, pentru că nu reţin să fi avut probleme de respiraţie, ceea ce înseamnă că apa ne-a acoperit cu totul doar pentru câteva secunde”.