Ultima editie tiparita in format pdf

Cătălin Stan, fost subprefect de Prahova şi Viorica Diaconu, fost primar la Gorgota, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare

Publicat pe 2017-07-05 12:32:11

Constantin Cătălin Stan, fost subprefect al judeţului Prahova şi Veronica Diaconu, fostul primar al comunei Gorgota, au fost condamnaţi la închisoare cu executare de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul retrocedărilor ilegale de teren. Judecătorii ploieşteni au decis să o condamne pe Diaconu la şase ani de închisoare cu executare, iar pe Stan la trei ani de închisoare cu executare. Decizia este una definitivă şi executorie.

Cei doi au fost găsiţi vinovaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată. În acelaşi dosar au mai fost condamnate alte  persoane, funcţionari din cadrul Primăriei Gorgota şi rude ale acestora. Concret, aceşti au fost găsiţi vinovaţi pentru că au retrocedate 250 de hectare de teren,  aflate în proprietatea Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi  Medicină Veterinară Bucureşti, unor oameni de afaceri din Bucureşti, în baza unor testamente false.

Curtea de Apel a menţinut decizia prin care inculpaţii au fost obligaţi la plata unor despăgubiri către partea civilă, Universitatea de Ştiinţe Agronomice, în valoare de aproximativ 14 milioane de euro.

Conform portalului instanţelor de judecată, condamnările au fost următoarele:

1.STOIAN MARIANA, vinovată pentru complicitate la abuz în serviciu, condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi

2. Diaconu (fostă Ioniţă) Veronica – fost primar al comunei Gorgota, găsită vinovată pentru abuz în serviciu, condamnată la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.

3. Nicolae Valentin, vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani, condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare şi 5 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.

4 Diaconescu Viorel vinovat pentru complicitate la abuz în serviciu şi spălarea banilor, condamnat la 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.

5.Stan Constantin Cătălin – fost subprefect al Judeţului Prahova – a fost găsit vinovat pentru abuz în serviciu şi a fost condamnat la 3 ani de închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.

6.Oproescu Dumitru, vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu conamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi.

7. Radu Sofia – încetează procesul în urma decesului inculpatei

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti trebuie să primească 14 milioane de euro despăgubiri de la inculpaţi, în acest sens, instanţa a menţinut sechestrul asigurător pe proprietăţile vionovaţilor.

În cauză au mai fost condamnate la pedepse cu suspendare alte şase persoane, ale căror pedepse au fost menţinute şi de Curtea de Apel Ploieşti. Judecătorii ploieşteni au decis ca inculpaţii să plătească în solitar sau individual sume imense de bani, de ordinul milioanelor de euro, părţii civile, Universitatea de Ştiinţe Agricole Bucureşti astfel:

“Obligă în solidar pe inculpatele Stoian Mariana şi Stoian Steliana să plătească părţii civile suma de 4.250.000 euro – sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, bani pe care inculpatele i-au obţinut din vânzarea suprafeţei de 50 ha teren către S.C. Five Star Investments Group SRL.

Obligă în solidar inculpaţii Dumitrache Gheorghe, Dumitrache Vasile şi Stoian Mariana, să plătească părţii civile suma de 2.525.000 euro-sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, bani pe care inculpaţii i-au obţinut din vânzarea suprafeţei de 50 ha teren către S.C. Matifer Construcţii S.R.L Obligă pe inculpatul Nicolae Valentin, să plătească părţii civile suma de 2.125.000 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, bani încasaţi de inculpat în urma vânzării suprafeţei de 25 ha teren către Gălbează Alina Marilena şi care proveneau de la cumpărătorul S.C.LBJ PROINVEST.

Obligă pe inculpatul Nicolae Valentin să plătească aceleaşi părţi civile Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, suma de 2.793.750 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, bani obţinuţi de inculpat ca urmare a vânzării suprafeţei de 37, 5 ha către părţile civile Preda Maria Cristina şi S.C B Beleattor, Campeador, Capitis, Maiestas Srl.

 Obligă inculpaţii: STOIAN MARIANA, DIACONU fostă IONIŢĂ VERONICA, NICOLAE VALENTIN, RADU SOFIA , VASILE TUDORA, SOTIR SIMONA MARIANA, DUMITRACHE GHEORGHE, DUMITRACHE VASILE, DIACONESCU VIOREL, TEODORU PETRUŢA, STOIAN STELIANA, DOBRA MĂDĂLIN, STAN CONSTANTIN CĂTĂLIN şi OPROESCU DUMITRU în solidar la plata sumei de 2.301.250 EURO sau contravaloarea în lei la data achitării prejudiciului către partea civilă Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, reprezentând diferenţa pentru contravaloarea terenurilor înstrăinate, precum şi la plata sumei de 165.000 lei reprezentând echivalentul beneficiului nerealizat pentru anul 2008”, conform portalului instanţelor de judecată.

Dosarul, instrumentat de DNA Ploieşti, a fost trimis în judecată la Tribunalul Prahova încă din anul 2008. Deşi Veronica Diaconu cât şi mai mulţi funcţionari din cadrul Primăriei Gorgota au fost acuzaţi şi de complicitate la fals intelectual în înscrisuri oficiale şi complicitate la fals intelectual în înscrisuri sub semnătură privată, nu au fost pedepsiţi pentru aceste ilegalităţi întrucât faptele, săvârşite în anii 2005-2006, s-au prescris. În acest dosar este vorba despre 250 de hectare care au aparţinut Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, retrocedate cu acordul funcţionarilor publici unor oameni de afaceri din Bucureşti. Retrocedările au fost aprobate în baza unor testamente false.

Precizăm că pornind de la acest dosar, procurorii DNA Ploieşti au solicitat instanţei de judecată redeschiderea urmăririi penale într-o cauză nouă care are legătură cu aceleaşi retrocedări de terenuri, dar în care se fac acum cercetări cu privire la fapte de corupţie. În această a doua cauză, au calitate de făptuitori şapte persoane, între care fostul vicepreşedinte al CJ Prahova – Adrian Semcu, fostul subprefect – Cătălin Stan şi fostul primar al comunei Gorgota – Veronica (Diaconu) Ioniţă. Dacă până acum au fost cercetate doar abuzul şi falsificarea de documente, de data aceasta sunt vizate fapte de corupţie şi persoanele aflate în funcţii înalte în aparatul administrative judeţean care au permis retrocedările ilegale de terenuri din patrimoniul Universităţii de Ştiinţe Agronomice Bucureşti, în baza unor acte false.