Ultima editie tiparita in format pdf

Ipostaze spirituale cu MAICA BENEDICTA

Publicat pe 2017-06-20 14:47:03 Serghie Bucur

Zoe Dumitrescu Buşulenga, 1920-2006, istoric literar, eminentă profesoară universitară de Literatură Comparată la Bucureşti, eseistă, membră a Academiei Române, a Academiei Britanice Europene, membră corespondentă a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Paris,  personalitate a Culturii Române, care şi-a încheiat viaţa la mânăstirea Putna, sub numele monahic de Mica Benedicta.

Edict tombal

„La 5 mai 2006, în Duminica Mironosiţelor, a trecut la cele veşnice Zoe dumitrescu Buşulenga – Maica Benedicta. La pomenirea de şapte ani a marii profesoare, adevărată purtătoare de mir a cuvântului lui Dumnezeu, Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta” (întemeiată de un grup cu acad. Dan Hăulică în frunte, cf. Arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul mânăstirii Putna) editează două volume de interviuri şi dialoguri „Credinţe, mărturisiri, învăţăminte” şi „Să nu pierdem verticala” – cu nădejdea că astfel continuă slujirea pe care Maica Benedicta a împlinit-o cu toată dăruirea: creşterea spirituală a unor generaţii întregi, chemate rodnic înspre cugetul drept şi credinţă”. Astfel se deschide cartea intitulată SĂ NU PIERDEM VERTICALA, apărută la editura Nicodim Caligraful, în 2913, care, pe durata a aproape 200 de pagini publică  un covârşitor ansamblu de convingeri ale spiritului marii intelectuale a României secolului XX.

Umanista

 În Cuvântul despre cartea pe care a publicat-o în 1980 la editura Sport-Turism, intitulată PERIPLU UMANIST – o traiectorie prin istoria, arhitectura şi cultura Greciei, Italiei, Angliei, Suediei, Olandei şi Franţei, Zoe Dumitrescu-Buşulenga  relevă şi azi  excelenţa eticii cărturarului de rasă, îmbrăţişând respectul pentru valorile umaniste întâlnite în aceste ţări,  structurat de credinţa în „situarea reală a valorilor lumii într-o horă pitorească şi expresivă, diferenţiată după specificitatea popoarelor, păstrând însă în profunzimi subiacente înfăţişarea comună a umanităţii”. Îmi îngădui o extrapolare a altor pasaje din acest Cuvânt, pentru plasticitatea veridică a crezului estetic al autoarei: „când devii călător la o vârstă mai înaintată, cum mi s-a întâmplat mie, relatezi mai degrabă viziuni vechi, interioare ori livreşti, despre oameni şi colţurile pe care le întâlneşti, amendate de impresia proaspătă, de judecata elaborată la faţa locului”, pentru că „A călători înseamnă a face din întâlnirea ta cu peisaje şi configuraţii umane diferite un prilej de cunoaştere propriu-zisă şi de reflexiune, o modalitate de luare în posesie intelectuală a locurilor prin care ai treut”.

Pe „Verticala” MB

 Înlănţuire de crezuri în puterea dumnezeiască, construcţia cărţii relevă o Maica Benedicta cu spiritul ancorat în revelaţia divintăţii. Din capitolul „Cultura duhului” iată o selecţie a comentariilor cu care venerabila monahie reface harta existenţei sale religioase: „Splendida aromă spirituală a Văratecului”, „Sunt un om care crede în tradiţie, care crede în continuitatea creativităţii unui neam”, „Noi avem încă o deschidrere pe verticală, o deschidere către sacru”, „Sunt pe calea unei nădejdi”, „Alba Iulia trebuie să rămână o conştiinţă a unităţii naţionale româneşti”, „Tinerii aceştia sunt  nădejdea noastră şi nădejdea mea”,  „Eminescu, între credinţă şi cunoaştere”, „Mă gândesc la Mircea Vulcănescu, care a murit ca un martir”, „Vasile Voiculescu şi părintele Dumitru Stăniloaie”. Din „Exegeze spirituale”: „Estetica fericitului Augustin”, „Setea şi a înseta”, „Legile morale şi Fericirile Mântuitorului”: Din „Gânduri despre lumea de sus”: „Duhul Sărbătorii. Timpul sacru şi timpul profan”, „Dar şi har la Naşterea Domnului”, „A naşte, a da naştere...”, „Despre cer şi despre îngeri”.

Temelie şi sprijin

Iaşi, 29 martie 1997, Conferinţa ASCOR – unde Doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga a venit „Negândindu-mă că e iarnă, că eu sunt la Roma şi că Iaşul nu e la doi paşi, am zis un „Da!” plin de entuziasm”. Doamna academicină a răspuns întrebărilor în cascadă, definind uimitoare stări proprii. Punem în pagină câteva din interviul cu tema „Sfântul, poet al creaţiei şi poezia Duhului Sfânt”, temă care „Mi-a plăcut, deşi era şi este foarte grea, cu nenumărate complicaţii”, preciza ilustra Doamnă a acelori vremuri. O secvenţă istorică: „Cred că era prin anii ’79-’80 şi mă aflam la un colocviu Eminescu, la Roma. Am ajuns la Milano şi Părintele Traian Valdman, care este parohul bisericii ortodoxe româneşti din Milano, la sfîrşitul slujbei – pentru că a fost slujbă mare de Rusalii – m-a rugat să spun câteva cuvinte. În biserică era şi domnul Drăgan, care a făcut o aluzie la (...) Istoria Literaturii Române a lui Călinescu” deoarece „ era tradusă în italiană. Eu m-am gândit cum am să pot lega un cuvânt despre Pogorârea Sfântului Duh cu Istoria Literaturii Române a lui Călinescu... Şi pe loc mi-a venit această idee: că orice lucrare intelectuală, orice lucrare a minţii noastre este de inspiraţie a Duhului. De atunci încoace m-am gândit că, într-adevăr, lucrarea Duhului este în noi, în fiecare, în orice facem, în orice cuvânt pe care îl scriem. (...) Noi suntem filtrul prin care trece inspiraţia Sfântului Duh (...), filtrul sfântului”, întrucât „Sfântul nu mai are în el nimic care să-l despartă de Dumnezeu, de insuflarea Sfântului Duh!”.