Ultima editie tiparita in format pdf

25 mai – Înălţarea Domnului

Publicat pe 2017-05-24 09:54:32Părintele Ştefan Al. Săvulescu,

Am avut noi, românii, un lung trecut furtunos, cu veacuri zbuciumate şi pline de lacrimi, veacuri de ispăşire a atâtor dureri neînţelese. Încercări grele pentru noi, cei supuşi greutăţilor. Au fost veacuri îndelungate, când în munţi şi în codri ne-am adăpostit fiinţa. În freamătul frunzei ne-am doinit jalea. Puhoaie năvălitoare de duşmani ne-au invadat şi răpit totul. Ne-au lăsat amărâţi şi chinuiţi, fără nimic din ce am agonisit sub soare şi cu sudoarea frunţii. De multe ori am ajuns orfani în patria noastră şi străini în casa noastră.

Doar un singur lucru nu ni s-a putut răpi: credinţa din suflet, credinţa ce arde tainic în sufletul românului de pretutindeni. În bisericuţe modeste de lemn sau de zid, de pe vârfurile de deal sau ascunse între munţi, îngenunchiaţi în smerită rugăciune a picioarele lui Hristos Cel răstignit pe Cruce, românii noştri şi-au spus durerea, şi-au plâns amarul şi s-au mângâiat şi recules în ceasurile grele! Veacuri după veacuri „bisericuţa" pe care azi mulţi au uitat-o, a fost mama mângâietoare şi ocrotitoare a acestui neam românesc. Credinţa în Dumnezeu ne-a fost temelia pe care am rezistat de-a lungul secoleor fără să ne prăbuşim. De la Nistru până la Tisa, din Hotin şi până la mare, o singură lege am avut, o singură Biserică: Biserica drept credincioasă, credinţa strămoşească şi legea românească. Aici ne-a fost tăria. Aici ne-a fost scăparea.

Duşmanii ne-au descoperit secretul tăriei şi au încercat să ne despoaie şi de ultimul bun ce ne-a mai rămas: credinţa din suflet. Au încercat să ne fure sufletul, dar nimeni n-a reuşit. Majoritatea românilor au rămas credincioşi ortodoxiei, care ne-a mângâiat şi încurajat dintru început. Legea românească a rămas una, pentru că eroii neamului au apărat-o până la sacrificiu. Istoria ortodoxiei româneşti este bogată în fructe dumenzeieşti de eroi şi martiri.

Din umbra trecutului acestui neam, răsar nenumăraţi mucenici şi eroi ai credinţei drept măritoare, ce s-au revărsat cu prisosinţă din altarele bisericuţelor noastre. Dintre sutele şi miile de eroi, să-mi fie îngăduit să amintesc doar pe unul, care, prin sfinţenia sa, îi cuprinde în el pe toţi ceilalţi. Acesta este Constantin Brâncoveanu. Este marele român şi creştin, care, pentru refuzul de a-şi părăsi religia ortodoxă a moşilor şi strămoşilor lui şi îndemnul dat copiilor săi de a face la fel, a  primit cununa nepieritoare a muceniciei, împreună cu toţi fiii săi. Chinurile cumplite pe care le-a suferit au fost asemănătoare cu chinurile înspăimântătoare pe care le-au îndurat creştinii la început.

Constantin Brâncoveanu a fost modelul eroului român care şi-a apărat neamul şi credinţa până la moarte. A fost un creştin şi un român adevărat care, deşi avea comori pământeşti, a preţuit mai mult comorile cereşti. Un hotărât şi cononic ortodox care şi-a iubit legea mai mult decât toate bunurile şi onorurile pământeşti, decât însăşi viaţa sa. Asemenea lui, am avut mulţi eroi martiri, unii ştiuţi, alţii neştiuţi de noi, dar ştiuţi de Dumnezeu.

Pentru păstrarea tezaurului sfânt al credinţei noastre ortodoxe şi al neamului nostru românesc, pe care l-am moştenit de la aceştia, se cuvine ca şi noi, cei de azi, să arătăm aceeaşi dragoste şi spirit de sacrificiu, pentru Biserică, pentru legea noastră românească, pentru glia şi neamul nostru românesc. Mă întreb de multe ori şi vă întreb şi pe dumneavoastră, iubiţi creştini, noi, cei de azi, cum stăm cu această dragoste faţă de Biserică şi ţară? Se mai găsesc azi români credincioşi gata de jertfă pentru apărarea lor?

Vremurile noi au adus parcă şi oameni.noi. Se pare că, mai puţin buni şi mai puţin eroi. Atacurile duşmane apar din umbră, atât dunăuntru, cât şi din afară. De aceea, se impune.

să credem şi noi în Dumnezeu, aşa cum au crezut părinţii, să ne cinstim legea cum au cinstit-o ei, să ne jertfim şi noi cum s-au jertfit ei. Comemorarea lor să ne întărească în marea credinţă străbună şi în dragostea neţărmuită de neam. Să ne inspirăm din duhul lor şi să imităm virtuţile frumoase, creştineşti şi româneşti.

Azi, în ziua înălţării Domnului la cer, pătrunşi de toate cele ce Dumnezeu şi eroii neamului au făcut pentru noi şi de cele ce noi se cuvine a le împlini, să ne arătăm recunoştinţa către Dumnezeu şi, cu dreaptă credinţă, să ne rugăm  pentru eroii neamului. Poate, printre ei, vom înţelege ce înseamnă adevărata viaţă creştinească şi ne vom ridica (înălţa) din starea în care am căzut.

Pomenirea lor din neam în neam.