Ultima editie tiparita in format pdf

14 mai - Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii)

Publicat pe 2017-05-24 09:54:58Preot, Ştefan Al. Săvulescu

La jumătatea drumului între Galileea şi Iudeea, în ţinutul Samariei se afla orăşelul Sihar şi lângă el era fântâna lui Iacob. Fântâma aceasta era de două ori foarte însemnată. Mai întâi pentru faptul că în acel ţinut secetos o fântână era o adevărată binefacere. Locuitorii oraşului Sihar duceau de la această fântână apa trebuitoare pentru ei şi vitele lor veneau să se adape din apa ei.

Fântâna era foarte adâncă, ne spune Sfânta Evanghelie, şi apa se scotea cu o găleată cu lanţ, precum se poate vedea până-n zilele noastre. În al doilea rând, fântâna aceasta era însemnată pentru samarineni, fiindcă le aducea aminte de strămoşul şi Patriarhul Iacob. Era o fântână istorică, deosebit de preţuită de samarineni. Întrte iudei şi samarineni era o veche dispută, fiind acuzaţi că s-au amestecat cu alte neamuri. Samarinenii socoteau fântâna lui Iacob aproape ca pe un loc sfânt. De ea erau legate tradiţii şi obârşia lor ca neam binecuvântat de Dumnezeu. Aici ei aflau nu numai apa trebuitoare pentru trup, ci şi o tradiţie foarte scumpă pentru viaţa lor. 

Vrând să treacă Iisus din Iudeea în Galileea, nu a mai ocolit Samaria, ci a poposit într-o zi pe la amiază lângă fântâna lui Iacob. Ajuns la fântână, se odihneşte, iar ucenicii se duc în oraş pentru cele ale mâncării. În acest timp, din oraş vine la fântână o femeie samarineancă, ca să ia apă. Când îl vede pe Iisus, se miră cum el, iudeu fiind, a trecut prin Samaria şi a poposit la această fântână. Între Iisus şi femeia samarineancă se naşte un dialog de o mare frumuseţe şi de o adâncă înţelepciune care o ridică pe această femeie până la vrednicia de vestitoare a Dumnezeirii lui Iisus în mijlocul locuitorilor din oraşul Sihar. Fericită a fost clipa în care femeia samarineancă  s-a întâlnit cu Iisus la fântâna lui Iacob. Această atitudine avea să schimbe întru totul cursul vieţii ei. Până aici cunoştea numai apa de care are nevoie trupul. Orizontul vieţii ei se întindea numai la lumea simţurilor. Acum ea a aflat despre apa cea vie de care are nevoie sufletul.  Până atunci ea nu ştia despre Dumnezeu, decât că este o ceartă foarte mare între iudei şi samarineni cu privire la locul unde trebuie să se închine. Acum afla că Dumnezeu este Duh, că adevărata închinare este închinarea în duh şi în adevăr. Până aici, rostul ei era să slujească trupului, să fie roabă a patimilor, de acum ea devine propovăduitoarea lui Hristos în cetatea Siharului.

Tradiţia spune că ea a devenit mamă, a avut şapte copii şi a plecat prin moarte martirică pe vremea împăratului Nero. De unde această transformare a vieţii ei? Evanghelia ne spune că acest lucru nou a început de când a zis către Iisus: „Doamne, dă-mi această apă vie, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să o iau!”. Este momentul în care a cunoscut Harul lui Dumnezeu, cel ce ne ajută să ne transformăm viaţa şi să devenim oameni noi. Harul lui Dumnezeu este puterea cerească revărsată peste făptura noastră, în mintea, în voinţa şi în sentimentele noastre, ajutându-ne să ieşim biruitori asupra păcatului, să fim buni şi milostivi.

Precum lumina soarelui încălzeşte şi luminează pământul, tot astfel harul lui Dumnezeu luminează şi încălzeşte neîncetat viaţa noastră. Precum lumina soarelui este izvor de sănătate şi distruge microbii care o atacă, tot astfel harul lui Dumnezeu este izvor de sănătate morală şi biruinţă asupra păcatului.

Totul este să ne împărtăşim la izvorul acestei ape vii. Avem fântâna lui Iacob care este Sfânta Biserică, avem şi pe Iisus Hristos care ne aşteaptă şi mereu ne cheamă să venim la El, avem şi pe Sfântul Duh care ne împărtăşeşte din acest dar, în veci de veci. Amin.