Ultima editie tiparita in format pdf

Psiholog: ”Flexibilitatea este o formă a inteligenţei care produce efecte benefice”

Publicat pe 2017-03-28 16:32:27

Este cunoscut faptul că persoana cea mai flexibilă controlează întreg sistemul. În fapt, flexibilitatea este valoarea pe care omul a împrumutat-o de la natură, şi care ne-a ajutat în decursul istoriei să evoluăm. Atunci când am fost rigizi şi fixişti, istoria s-a oprit în loc şi a atras după sine catastrofe.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, manifestăm flexibilitate atunci când dăm voie schimbării să se producă şi ne folosim creativitatea pentru a găsi o modalitate de schimbare potrivită atât nouă, cât şi persoanelor din cadrul sistemului. “Flexibilitatea este o formă a inteligenţei care produce efecte benefice asupra societăţii şi ne dă voie să vedem situaţia şi din perspectiva oamenilor din jurul nostur. Dacă EU mă schimb şi-ţi dăruiesc alt comportament, alt tip de gândire şi emoţii diferite, TU îmi răspunzi diferit faţă de trecut, deci şi TU te schimbi! Dacă ceea ce schimb şi dăruiesc EU este benefic pentru creştere şi învăţare, EU mă schimb în bine, TU te schimbi în bine, deci creştem, învăţăm, evoluăm şi sistemul în sine devine mai performant şi mai plin de resurse”, afirmă specialistul în programarea neurolingvistică Laura Maria Cojocaru, pentru revista Doctorul Zilei. 

Totodată, efectul “benefic pentru creştere şi învăţare” nu este întotdeauna plăcut pentru persoanele din jurul nostru, deoarece îi vom scoate din zona lor de confort şi astfel riscăm să îi supărăm. Chiar şi aşa, pe termen lung, această schimbare va fi benefică pentru toţi cei implicaţi în proces, iar acestea vor conştientiza că aşa-zisa zonă de confort era, în fapt, un lucru perimat, care nu se potriveşte cu noile cerinţei, deci nefuncţional. “Este de dorit să rămânem în atenţie cu persoanele inflexibile, indiferent de domeniul în care le întâlnim şi indiferent de rolul pe care-l joacă în viaţa noastră; asta deoarece vor face tot ce pot ca să ne ţină pe loc, să ne pună bariere pentru a ne opri din creştere, învaţare şi evoluţie. Sunt persoane care o fac conştient, din cauza propriilor frustrări interioare nerezolvate, deoarece propria suferinţă te împiedică să poţi fi îngăduitor, darnic, iubitor, fexibil. Totodată, sunt şi persoane care o fac înconştient, de exemplu un părinte care crede că, dacă-şi critică copilul, îl va motiva să exceleze, deoarece aşa a fost şi el crescut şi nu-şi dă voie să pună măcar la îndoială validitatea acestei metode”, explică psihologul.

Cum recunoaştem persoanele inflexibile? De obicei ele sunt:

1. Persoanele care merg pe ideea că ”aşa se face!”

2. Persoanele care spun „nu e bine” fără să-ţi arate, prin propriul exemplu, cum e „binele” la care se referă ei.

3. Persoane care spun „nu ştiu”, fără să facă un lucru concret pentru a învăţa şi exersa noi aptitudini.

4. Persoane care spun „nu pot”, fără să facă un lucru concret legat de aspectul respectiv.

5. Persoanele care spun, „în glumă”, că s-au săturat de reguli „politically correct” pentru a-ti crea intenţionat senzaţia că sunt flexibile.

“De câte ori aţi auzit persoane care să spună “se face ca mine, pentru că aşa zic eu”? De câte ori aţi auzit “nu e bine”, fără să vi se explice de ce, “nu ştiu/nu pot”, fără să facă un lucru concret în acest sens? De nenumărate ori. În fapt, acele persoane recurg la argumente iraţionale deoarece nu au o bază concretă pentru argumentarea deciziei. Vor invoca scuze ca profesionalism, eficienţă, tradiţie, modele ş.a. pentru a-şi justifica rigiditatea şi lipsa de dorinţă de a face lucrurile şi altfel, de a învăţa şi promova noi modele, de a evolua. Cum facem diferenţa între realitate (chiar e bine să facem “aşa”) şi scuzele care maschează adeseori incompetenţa celuilalt de a evolua? Este destul de uşor, deoarece, de obicei cei care invocă scuze “principiale” sunt primii care le-au încălcat în viaţa lor şi le încalcă în continuare, chiar în timp ce le invocă. Sunt acele persoane care încalcă exact “regulile” prin care decid ei că TU nu ”corespunzi”! Este de ajutor să observăm şi să analizăm faptele lor, nu vorbele”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.