Ultima editie tiparita in format pdf

În fiecare an, după Echinocţiu, NICHITA !

Publicat pe 2017-03-28 16:29:01 Serghie Bucur

O carte cu şi despre Nichita Stănescu, apărută în decembrie 1984, sub egida revistei VIAŢA ROMÂNEASCĂ, a deprins trăsăturile şi calităţile unui muzeu – unul pe hârtie, 432 de pagini, alcătuit din cuvinte şi imagini. Alcătuitorul ei a fost scriitorul Ioanichie Olteanu.

Prilejul

 „În 1981, la împlinirea a 75 de ani de existenţă, revistei VIAŢA ROMÂNEASCĂ i s-a conferit prin Decret prezidenţial Ordinul MERITUL CULTURAL clasa I pentru „contribuţia adusă la afirmarea şi dezvoltarea artei şi literaturii româneşti, la înfăptuirea politicii culturale a partidului şi statului”, citim în subsolul paginii de gardă a masivului op – „Album memorial NICHITA STĂNESCU”. Promptitudine, mişcare inspirată – literar şi financiar – pentru a evoca uriaşa personalitate a Poetului Blond – locatar în nordul Ploieştiului, pe-o străduţă cu numele Transilvania, foarte aproape de şcoala unde avea „să înveţe să citească şi să scrie”: liceul Ion Luca Caragiale.

Debutul

Ioanichie Olteanu a lăsat istoriei Literaturii, într-un fel de prefaţă intitulată „Izvorul şi fluviul”, a cărţii îngrijite de el, momentul calendaristic al debututlui poetic al lui Nichita. Ioanichie Olteanu, cu mansucrisele lui Nichita sub braţ, era protagonsitul primei întâlniri cu Nini, în compania istoricului şi criticului literar Dumitru Micu, undeva, în lungul peronului Gării de Nord a Bucureştiului. Strângea la subţioară manuscrisele a trei poezii stănesciene, pe care voia să le ducă la Cluj, şi care au şi fost tipărite de revista TRIBUNA nr. 6, în  „neuitatul 17 Martie 1957 al vieţii mele”, cum avea să precizeze (Poetul însuşi - n. red.) mulţi ani după aceea o însemnare (tot a Poetului - n.red.) pe un exemplar din Laus Ptolemaei”.

Pod la Struga

În urmă cu 35 de ani, Nichita îşi scrie „Autoportretul”: „Prietenii mei, scriitorii macedoneni, mi-au cerut pentru această carte de versuri apărută în măiastra limbă macedoneană a lui Tasko Sarov, să-mi fac un autoportret în câteva pagini tipărite. Mi-am pus la mână ceasul de auzit şi la ochi ochelarii de micşorat timpul şi mi-am zis că, cel mai frumos autoportret al meu în limba macedoneană, ar fi dedicaţia pe care-o pun pe fruntea cărţii şi anume aceasta. Iubite cititorule al meu din Macedonia, îţi dedic această culegere de versuri cu prilejul faptului că ne-am întâlnit în timpul vieţii noastre, iar nu în timpul vieţii altora. Dacă nu este mulţumitor acest autoportret, atunci aş mai adăuga faptul că a te naşte este o sugrumare, iar a muri, un strigăt. Faptul de a te fi născut este atât de uluitor şi de mirabil, încât este mai degrabă asemuitor întâmplării, decât legii”.

Nevoit de spaţiul tipografic, scurtez „Autoportretul” nichitian: „Un poet este cu atâta mai măreţ cu cît cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi. Închei adăugând că Podul de la Struga e un curcubeu căruia-i zărim bolta, - şi  ale cărui picioare nu i le zărim, dorindu-i-le lungi-prelungi ca ecuatorul. Ave! Al vostru, Nichita Stănescu. Azi. 1982”. Pagina 7.

Document

Doamna Tatiana, mama lui Nini – diminutiv consacrat al lui Nichita – povestea: „Nu prea am luat în serios primele lui „succese” în poezie. Prima oară când mi-a citit o poezie micuţă, scrisă de el eu tocmai mestecam într-un cazan cu bulion, aveam treabă multă şi i-am zis: Ia mai lasă-mă în pace cu prostiile tale! Nu ţin minte despre ce poezie era vorba, cred că s-a pierdut. (Nota redacţiei Albumului: Din fericire, poezia există, autorul ei a publicat-o când avea... 48 de ani şi o reproducem, la rându-ne, alăturat.)” Iat-o: „Într-o zi cam pe la prînz” – Într-o zi cam pe la prînz, / Gheorghiţă mergea cu-n mînz / Cum mergea cu mînzu-agale / îi ieşi un hoţ în cale / Hoţul fiind bandit din fire / îi luo mînzu cu grăbire / Gheorghiţă rămase cu buza umflată / că n-a avut cu el o bîtă lată / pe bandit să-l bată”. 1940”. Pagina 9.

Născutul

„S-a născut cu noroc în cărţi. Mi-a zis o persoană. Nini avea cinci ani, că să-i facă un horoscop, dacă-i dau data naşterii şi-i vede linia din palmă. Mi-a adus acasă patru foi scrise şi mi-a explicat că el o să ajungă cineva, chiar dacă o să mă cam necăjesc cu el fiind cam bolnăvicios...” Idem.

Dascălii

„Cu Simache făcea istoria, la liceu iar cu Domnul Rîpeanu, româna. Rîpeanu ăsta era rudă cu scriitorul, cu Valeriu Rîpenu. Târziu acum câţiva ani, Nini a vorbit la radio despre Domnul Rîpeanu şi fata acestuia, profesoară la Kosmodemianskaia a imprimat ce-a zis Nini pe casetă. Şi Domnul Rîpeanu trăgea să moară, era grav bolnav şi-atunci fata i-a pus caseta şi Domnul Rîpeanu a fost foarte fericit”.